spot_img
12.7 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăEconomicImporturile de sărbători depreciază leul

    Importurile de sărbători depreciază leul

    Revenirea în zona pozitivă a moralului mediului de afaceri din Germania, a avut ca efect scăderea aversiunii faţă de risc, implicit aprecierea euro cât şi a monedelor din regiune, cu excepţia leului, la aceasta contribuind, conform dealerilor, creşterea cererii de valută necesară importurilor pentru Sărbători. Cursul euro creştea astfel de la 4,5339 la 4,5388 lei, pe o piaţă unde deschiderea s-a realizat la 4,5310 – 4,5330 lei, uşor sub nivelul de la închiderea de luni, când tranzacţiile se realizau la 4,5340 – 4,5355 lei. Euro s-a menţinut sub pragul de 4,54 lei, până în jurul orelor 14:00 când cotaţiile urcau la 4,5420 – 4,5460 lei. La scăderea euro contribuie şi faptul că Ministerul de Finanţe a redus vânzările de valută cin conturile aflate la BNR, preferând să plătească dobânda solicitată de bănci la plasarea titlurilor de stat. În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pentru scadenţa lunară la 4,5410 iar pentru martie la 4,6038 lei. Cursul dolarului american scădea de la 3,5133 la 3,5012 lei iar cel al francului elveţian de la 3,7584 la 3,7461 lei. Monedele din regiune se aprecia faţă de euro cu peste 0,5%, cea poloneză coborând de la 4,126 la 4,083 – 4,108 zloţi iar cea maghiară de la 283,6 la 281,9 – 283,2 forinţi. Creşterea în această lună indicelui institutului ZEW, care măsoară moralul mediului de afaceri german, a permis monedei unice să se întărească în faţa celei americane la 1,2930 – 1,2996 dolari, după ce luni coborâse la 1,2883 dolari. Investitorii erau prudenţi înainte de prezentarea deciziilor care vor fi luate la întâlnirea comitetului de politică monetară a Rezervei Federale americane, care se desfăşura ieri şi astăzi. La Sibiu, euro se tranzacţiona pe martie la 1,2945 – 1,3003 dolari iar uncia de aur cu scadenţa lunară la 1.710,4 – 1.712,5 dolari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: