spot_img
10.1 C
Târgu Jiu
vineri, martie 1, 2024
Altele
    AcasăEconomicÎnlocuit cu Ciobotărică?

    Înlocuit cu Ciobotărică?

    Potrivit unor surse, reprezentanţii Ministerului Energiei au început deja cercetările pentru desemnarea unui alt manager la Complexul Energetic Oltenia, în locul lui Laurenţiu Ciurel. Aceleaşi surse susţin că actualul director al Direcţiei Financiare din CEO ar fi în cărţi pentru funcţia de director general al companiei. Laurențiu Ciobotărică ar putea fi noul manager al CEO, în locul lui Ciurel, pretendentul nefiind implicat în niciun scandal politic sau de altă natură.

    ciurel

    Laurențiu Ciobotărică ar putea fi noul manager al Complexului Energetic Oltenia, în locul lui Laurențiu Ciurel care, în urma unei discuții cu ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a spus că ia în calcul o demisie din funcția de conducere deținută la companie. Ciobotărică este directorul Diviziei Financiare din CEO, în ultima perioadă numele acestuia fiind vehiculat destul de des în sistemul energetic. Dan Ilie Morega are, însă altă variantă, pe care o consideră mult mai potrivită pentru conducerea Complexului Energetic Oltenia. În opinia acestuia, Laurențiu Ciobotărică ar trebui să rămână în continuare șeful Diviziei Financiare din companie, fostul parlamentar considerând că Marian Motocu, fost director la Turceni, Ion Pisc, actualul director al unității energetice Turceni, sau Gheorghe Davițoiu, fost director al Complexului Rovinari, ar putea reprezenta alte posibile variante pentru conducerea Complexului Energetic Oltenia. Deputatul PSD Vasile Popeangă susține că în interiorul companiei se vehiculau de mai mult timp diferite nume ale unor persoane care să îi ia locul lui Laurențiu Ciurel, semn că o debarcare a acestuia din funcție fusese luată în calcul imediat după căderea Guvernului Ponta.

    Director apolitic

    Parlamentarul PSD consideră că, după plecarea lui Ciurel, cei interesați să obțină funcția acestuia, ar trebui să aibă libertatea de a se înscrie la un concurs fără a avea referințe din partea vreunui partid politic. „Am văzut multe propuneri. Cred că trebuie lăsată libertatea de participare la examen. E uşor să nominalizezi pe cineva şi poate persoana nu îşi propune să participe la concurs. Sper să vină cineva interesat de problemele companiei, nu cineva care să răspundă la comenzile politice ale domnului Ion Călinoiu Vâlcea şi să aibă o relaţie bună cu sindicatele şi să se bată pentru problemele companiei”, a mai declarat Vasile Popeangă. Și deputatul UNPR, Scarlat Iriza consideră că, în cadrul Complexului Energetic Oltenia sunt mulți specialiști care ar putea să îi ia locul lui Laurențiu Ciurel la conducerea companiei. Acesta afirmă, însă că, responsabil de situația în care a ajuns CEO este Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean Gorj și președinte executiv al PSD Gorj. „Ciurel a fost preșul lui Călinoiu, l-a ținut sub papuc”, spune parlamentarul. De asemenea, Iriza consideră că retragerea lui Ciurel ar trebui urmată de demisia de onoare a lui Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, unul dintre protectorii lui Ciurel, şi el fost pesedist.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: