spot_img
11.4 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicInspectorii financiari au împărţit amenzi prin Târgul Auto

    Inspectorii financiari au împărţit amenzi prin Târgul Auto

    Agenţii economici care desfăşoară activităţi de comerţ şi alimentaţie publică în Târgul Auto din Târgu-Jiu, au fost verificaţi de inspectorii financiari. Astfel, din cauza sesizărilor venite la sediul instituţiei, inspectorii s-au deplasat în teren în ajunul zilei de Moş Nicolae „să împartă cadouri”. Directorul Gărzii Financiare Gorj, Florin Ninu a spus „s-a urmărit în special existenţa documentelor legale de provenienţă a mărfurilor comercializate, utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, cât şi înregistrarea şi declararea veniturilor obţinute. Au fost sancţionaţi opt agenţi economici care nu respectau normele legale şi s-au aplicat amenzi contravenţionale în cuantumul sumei de 7000 de lei”. De precizat este faptul că la doi agenţie economici care nu erau dotaţi cu aparate de marcat electronice a fost dispusă sistarea activităţii până în momentul dotării şi utilizării de case de marcat fiscale.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: