spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicLa CEO se anunţă noi reduceri de directori

    La CEO se anunţă noi reduceri de directori

    Odată cu mutarea definitivă în noul sediu de la Târgu-Jiu, conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO) anunţă noi reduceri de personal. Şeful Resurselor Umane din CEO a precizat că, până la sfârşitul anului, mai mulţi directori şi şefi din executivul companiei vor trece pe posturi inferioare la sucursale companiei energetice. Mutarea sediului la Târgu-Jiu înseamnă multe avantaje pentru autorităţile locale, dar şi pentru mediul privat, susţin oficialii CEO.

    Conducerea Complexului Energetic Oltenia anunţă din nou reducerea numărului de funcţii executive. Ion Răuţ, directorul de Resurse Umane al CEO, a declarat că, în următoarea perioadă, va avea loc o nouă reducere a directorilor şi şefilor din companie. Ion Răuţ a explicat că personalul de pe posturile care vor fi desfiinţare va fi redistribuit la sucursalele CEO. Oficialul CEO a mai spus că, acum, compania poate funcţiona şi cu mai puţin de 190 de directori şi şefi. „În total, acum în executivul CEO sunt 190 de directori. Sunt discuţii ca numărul lor să se mai reducă pe parcurs, dar evaluarea spaţiilor de la noul sediu s-a făcut pe acest număr. Nu vor fi daţi afară. Se redistribuie personalul în plus către sucursale. Este posibilă această redistribuire pentru că noi evaluăm permanent activităţile pe verticală şi oricând putem avea asemenea opţiuni ca o activitate să se aşeze mult mai mult la o sucursală. Asta e opţiunea de viitor ca activităţile acestor directori să se ducă uşor, uşor către sucursale”, a declarat Ion Răuţ. De la mijlocul lunii octombrie, aproximativ 80 de directori din Complexul Energetic Oltenia au fost mutaţi de la Turceni la Târgu-Jiu într-un sediu provizoriu în clădirea SNLO. Ulterior, aceştia, dar şi ceilalţi directori ai companiei vor fi mutaţi definitiv în clădirea unde a funcţionat Distrigaz. Ion Răuţ, directorul de Resurse Umane al CEO, a anunţat că la sfârşitul lunii noiembrie se va încheia întregul proces de mutare a sediului la Târgu-Jiu.

    Avantaje pentru Târgu-Jiu

    Reprezentatul Complexului Energetic Oltenia, a vorbit despre avantajele financiare, dar şi de imagine pe care municipiul Târgu-Jiu le va avea de pe urma mutării sediului CEO la Târgu-Jiu. „Avantajele mutării sediului sunt multe. Partea financiară, se îmbunătăţeşte bugetul cu partea de taxe şi impozite care vin autorităţilor locale. În al doilea rând, consider că este important beneficiu de imagine al municipiului Târgu-Jiu, iar în al treilea rând e că vor fi tot felul de influenţe şi asupra mediului economic extern al societăţii noastre, respectiv toate vizitele, delegaţiile şi relaţiile de colaborare se vor reflecta pe ceea ce înseamnă cazare, servicii din acestea personale din mediul privat”, a mai spus şeful Resurselor Umane din CEO.

    Încep negocierile salariale

    Începând de luni, sindicatele din minerit şi energie încep negocierile cu administraţia Complexului Energetic Oltenia privind Contractul Colectiv de Muncă pe 2013. Sindicaliştii vor solicita o indexare a salariilor cu 10% pentru angajaţii din minerit şi energie, dar şi armonizarea tuturor drepturilor salariale în CEO. Ion Răuţ, directorul de Resurse Umane din cadrul Complexului Energetic Oltenia, a precizat că patru federaţii sindicale şi-au anunţat prezenţa la negocierile Contractului Colectiv de Muncă pe 2013. Acestea sunt Federaţia Univers, Federaţia Naţională Mine Energie, Federaţia Sindicală Energetica şi Federaţia Sindicală Termoenergetica.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: