spot_img
13.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 18, 2024
Altele
    AcasăEconomicLeul pierde teren

    Leul pierde teren

    A doua săptămână din martie a debutat negativ pentru leu, care s-a depreciat în faţa principalelor valute, într-un context regional de creştere a aversiunii faţă de risc, cauzat de publicarea unor indicatori macroeconomici în China care au dezamăgit investitorii. Cursul euro a urcat de la 4,3544 la 4,3643 lei, pe o piaţă care s-a deschis sub pragul de 4,36, după ce vineri închiderea s-a realizat la 4,3520 – 4,3560 lei. Ordinele de cumpărare de valută au urcat rapid euro la 4,3650 lei, maximul atins până la ora 14:00 fiind de 4,3695 lei, pentru ca apoi cotaţiile să se situeze la 4,37 – 4,3740 lei. Cursul dolarului a înregistrat un salt important, de la 3,3174 la 3,3556 lei, iar francul elveţian a crescut de la 3,5208 la 3,5306 lei. Atrage atenţia decizia de ieri a BNR de a acorda băncilor comerciale sumele solicitate la licitaţia repo, după ce timp de 21 de săptămâni a limitat-o, considerând că aceasta este o metodă mai sigură de stopare a deprecierii leului, ceea ce echivalează cu faptul că în acest moment nu există tensiuni în piaţa valutară iar cursurile şi-au găsit echilibrul. Pe depreciere erau şi monedele din regiune. Cea poloneză se tranzacţiona între 4,131 şi 4,151 zloţi, iar cea mai afectată era moneda maghiară, care depăşea pragul psihologic de 300 forinţi, depreciindu-se până la 303,5 unităţi/euro. Perechea euro/dolar se tranzacţiona într-un ecart foarte îngust, 1,2980 – 1,3024 dolari, după ce vineri atinsese minimul ultimelor trei luni, de 1,2955 dolari, urmare a publicării datelor privind şomajul din SUA, care scăzuse în februarie la 7,7%, un nivel asemănător fiind înregistrat în decembrie 2008. În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe iunie la 1,3001 – 1,3020 dolari iar uncia de aur cobora pe aprilie la 1.579 – 1.580 dolari.

    Analiza cuprinde perioada 27 februarie – 5 martie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: