spot_img
12.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicLiber pentru bugetari, muncă pentru mineri

    Liber pentru bugetari, muncă pentru mineri

    Este declarată Zi Naţională a României, dar, în realitate nu este o zi liberă pentru toţi salariaţii. În timp ce bugetarii se pot bucura de ziua de joi, ca fiind una liberă, cadrele medicale, poliţiştii, jandarmii, sunt prezenţi la datorie. La datorie vor fi şi minerii din cadrul SNLO şi de la EMC Rovinari, precum şi energeticienii ce lucrează în ture la cele două Complexuri Energetice Turceni şi Rovinari.

    Ca în fiecare an, şi în anul 2011, la SNLO se lucrează pe data de 1 Decembrie, de la personalul tessa până la ultimul miner. Avantajul oferit de societate angajaţilor este acela că salariaţii îşi pot lua individual o altă zi liberă, când doresc. Surse din cadrul SNLO au declarat că salariaţii companiei vor fi plătiţi normal pentru că vor lucra pe 1 Decembrie.

    Zi liberă la CE Turceni

    Contractul colectiv de muncă, încheiat între administraţie şi sindicate prevede ca în data de 1 Decembrie minerii, personalul tessa, cei de la Departamentul Livrări, să fie liberi. Una peste alta, la muncă în termocentrală vor veni doar turele şi asta ca urmare a faptului că trebuie onorate contractele de energie, în ceea ce priveşte Complexul Energetic Turceni. La Complexul Energetic Rovinari, situaţia este cu totul alta. Directorul general Tiberiu Trotea a precizat că se va lucra de 1 Decembrie. „La termocentrală se va lucra, cu excepţia zilelor de 24, 25, 26 şi 31, 1 şi 2 ianuarie 2012”, a mai precizat Trotea. Cu alte cuvinte, salariaţii complexului care vor veni pe 1 Decembrie la serviciu vor avea posibilitatea de a-şi lua o altă zi liberă în altă dată. În ceea ce priveşte minerii de la EMC Rovinari, liderul de sindicat Marin Golea a declarat că „minerii vor lucra pe 1 Decembrie şi vor fi liberi în altă zi. Oamenii au înţeles că trebuie dat cărbune. Ar fi greu să oprim utilajele şi vineri dimineaţa să le pornim din nou”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: