spot_img
20.5 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicLunile iulie şi august, luni de "foc" la CEO

    Lunile iulie şi august, luni de „foc” la CEO

    Comisia paritară din cadrul CE Oltenia, sindicate-administraţie a discutat ieri pe baza deciziei Directoratului de revenire la programul normal de lucru. Deşi în momentul de faţă CE Oltenia trece printr-o perioadă oarecum bună, sindicatele se declară a fi rezervate aşteptând să vadă evoluţia companiei pe următoarele zile.

    Ieri-dimineaţă înainte de începerea şedinţei de continuare a negocierilor pe programul de lucru, sindicatele au venit la discuţii, însă, destul de rezervate. Prim-vicepreşedintele FNME Ion Ruşeţ a declarat că aşteaptă să vadă evoluţia CE Oltenia pe următoarele zile, important pentru acesta fiind intrarea pe piaţa de energie a companiei. „Să vedem cum va evolua situaţia pe următoarele zile şi luni iar dacă evoluţia va fi una bună înseamnă că va fi bine pentru salariaţi”, a declarat scurt Ion Ruşeţ. Acesta consideră că în momentul de faţă energia termo este singurul tip de energie viabil în orice perioadă a anului. În cadrul întâlnirii de ieri s-a încercat a se stabili un program de lucru pe lunile viitoare, iulie şi august, încât să se poată recupera zilele de fără plată. „E clar că în ultima săptămână nu se puteau acorda trei zile, 24 este zi liberă. Să vedem dacă vom găsi soluţii pentru lunile iulie şi august să recuperăm aceste sume. Orice salariat care este atins la partea financiară nu se simte foarte confortabil”, a mai spus Ruşeţ.

    Antonie: Vin perioade bune!

    Administraţia a declarat prin directorul general de la Divizia Minieră, Daniel Antonie că se anunţă perioade bune pentru companie în care cererea de energie va fi tot mai mare. „În şedinţa de directorat s-a luat decizia de a se reveni la programul normal de lucru. Data de 25 iunie va fi una lucrătoare normală iar activitatea începe să meargă din plin. Se anunţă perioade cu vânzare de energie în care este nevoie de cărbune. Vom încerca în aşa fel încât în iulie şi august să recuperăm aceste zile”, a explicat Daniel Antonie. În aceeaşi perioadă a anului trecut CE Oltenia funcţiona şi livra peste 3.000 de MWh, lucru ce s-ar putea repeta în condiţiile în care se anunţă perioade secetoase.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    3 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: