spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
duminică, mai 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicMinerii și energeticienii și-au reluat activitatea. Producția de energie, la fel ca-n...

    Minerii și energeticienii și-au reluat activitatea. Producția de energie, la fel ca-n mini-vacanță

    Minerii și energeticienii din Complexului Energetic Oltenia au revenit la lucru de marți, după mini-vacanța de Paște, acordată de către administrație. Asta nu a dus, însă, la creșterea producției de energie electrică.

    Au fost cele mai multe libere din ultimul deceniu pentru mineri și energeticieni. Mini-vacanța a fost pusă atât pe seama sărbătorii, dar și pentru că la nivelul companiei energetice se produce tot mai puțină energie electrică. Angajații CEO au beneficiat de o pauză de activitate în intervalul 29 aprilie – 6 mai inclusiv. Peste 9.000 de mineri și energeticieni au revenit de marți, 7 mai, la serviciu, activitatea urmând să fie reluată atât la nivelul unităților miniere, cât și la nivelul sucursalelor electrocentrale. În perioada liberelor, la nivelul Complexului Energetic Oltenia a fost asigurată însă permanența, pentru ca activitatea să poată fi ulterior reluată în condiții normale. Astfel, a fost asigurată paza utilajelor și s-a funcționat în punctele de lucru unde activitatea nu poate fi oprită, respectiv producția de energie electrică, evacuare ape și așa mai departe.

    Cu toate că mii de angajați au revenit la lucru, situația companiei energetice nu se va modifica esențial față de perioada sărbătorilor. Prin urmare, nu se așteaptă o creștere semnificativă a producției, respectiv a vânzărilor de energie electrică. În momentul de față, Complexul Energetic Oltenia are în funcțiune numai două grupuri energetice. Unul este în funcțiune la nivelul Sucursalei Electrocentrale de la Rovinari și al doilea la nivelul Sucursalei Electrocentrale de la Turceni. Grupul energetic de la Turceni a fost pornit după o perioadă de pauză de aproape o lună de zile. Pornirea grupului energetic de la Sucursala Turceni a venit la pachet cu oprirea unui grup energetic de la Rovinari. Astfel, se funcționează tot cu două grupuri la nivelul Complexului Energetic Oltenia. Producția medie este de 300 – 400 de MW, ceea ce înseamnă în anumite intervale orare producția unui singur grup energetic. Așadar, perspectivele nu sunt deloc bune pentru CEO, mai ales sunt de plătit salarii pentru peste 9.000 de angajați.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: