Complexul Energetic Hunedoara va disponibiliza anul acesta peste 900 de persoane. Programul de concediere colectivă a avut și o perioadă de transferuri. Ca la fotbal, unii și-au mutat, cu acceptul conducerii, locul de muncă, la o mină pe închidere. Totul pentru a prinde ”prima” care se dă celor concediați. Peste 30 de mii de lei.
Conform programului de disponibilizare aprobat la CEH, de la minele pe închidere trebuie să plece anul acesta circa 920 de persoane. Directorul general al CEH susține însă că ”nu se va realiza numărul„. Asta pentru că CEH mai trebuie să dea și cărbune, relatează Gazeta de Dimineață.ro. O primă tranșă de disponibilizări ar urma să aibă loc la finele lui septembrie începutul lui noiembrie, iar cealaltă în decembrie.