spot_img
14.5 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăEconomicNegocieri pentru creştere salarială cu 6%

    Negocieri pentru creştere salarială cu 6%

    Schimbarea Ministrului Economiei şi a secretarilor de stat a dus la amânarea întâlnirii şi a negocierilor privind creşterea salarială la nivelul CE Rovinari. Cum negocierea salarială trebuia să aibă loc astăzi, şedinţa a fost amânată pentru miercuri, după cum a declarat preşedintele Sindicatului minerul Rovinari-Pinoasa, Marin Golea.

    Începutul acestei săptămâni se anunţă a fi unul promiţător pentru minerii din cadrul CE Rovinari, urmare a faptului că administraţia şi sindicatele vor negocia prima creştere salarială pe anul 2012. Preşedintele Sindicatului Minerul Rovinari-Pinoasa Marin Golea a declarat că şi-ar dori să ajungă la o indexare a salariilor minerilor cu 6%. „Aveam programată pentru astăzi şedinţa de negociere, dar faptul că s-au schimbat secretarii de stat şi ministrul, am hotărât să amânăm şedinţa pentru miercuri. Noi ne-am dori o creştere salarială de 5-6%”, a spus Marin Golea. Situaţia este una complicată în condiţiile în care bugetul de venituri şi cheltuieli al complexurilor a fost returnat de la Ministerul Economiei la cel al Finanţelor, în vederea semnării de actualii miniştrii. În urmă cu ceva timp se spunea de către persoane abilitate că aprobarea bugetului, la CE Rovinari, va duce la punerea în practică a programului de restructurare, privind cei peste 100 de salariaţi aflaţi în atenţie, dar şi la angajarea a 30 de persoane.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: