spot_img
15.4 C
Târgu Jiu
marți, mai 21, 2024
Altele
    AcasăEconomicO nouă zi, un nou record pentru aur

    O nouă zi, un nou record pentru aur

    Nimic nu pare să mai oprească atingerea de către uncia de aur a pragului de 2.000 de dolari. Dacă acum două zile zile aprecierea era pusă pe seama scăderea burselor asiatice, ieri creşterea aceloraşi pieţe financiare nu a avut un efect de încetinire a avansului luat de metalul galben, uncia urcând pe piaţa spot la 1.911,46 dolari iar pe cea futures la peste 1.917 dolari.

    Această evoluţie demonstrează faptul că avem de a face cu o bulă speculativă, având în vedere că la nivel mondial se înregistrează o reducere a cererii de aur, ceea ce înseamnă că am putea asista la o inversare a tendinţei în următoarele luni, după ce, de la începutul anului uncia a urcat cu peste 34%. Probabil acesta este motivul pentru care la Sibiu tranzacţiile futures pe octombrie se realizau la 1.877 – 1.898,1 dolari. Trebuie remarcat faptul că analiştii anticipează, totuşi, pentru anul viitor o creştere a unciei la 2.400 dolari. În piaţa valutară locală, leul a cunoscut şi ieri o şedinţă de apreciere, susţinută de creştere de pe pieţele bursiere şi de cea a euro faţă de dolar. Cursul euro a coborât de la 4,2611 la 4,2579 lei, pe o piaţă unde deschiderea s-a realizat uşor sub 4,26 lei, cel mai redus nivel fiind cel de 4,2450 lei, pentru ca la jumătatea zilei cotaţiile să fie de 4,2550 – 4,26 lei. Dolarul a scăzut de la 2,9567 la 2,9394 lei, evoluţie datorată deprecierii lui faţă de euro, iar francul elveţian de la 3,7592 la 3,7335 lei. Pe pieţele internaţionale, euro înregistra aprecieri atât faţă de moneda americană, atingând un maxim de 1,4499 dolari, cât şi de cea elveţiană, el urcând la 1,143 franci. Unii analişti anticipează o posibilă atingere, în acest an, a pragului de 1,5 dolari, în condiţiile în care congresmenii americani nu au reuşit să ajungă la un acord pe termen lung pentru reducerea cheltuielilor şi a deficitului bugetar. Pe de altă parte, un sondaj realizat de Bloomberg arată că analiştii se aşteaptă ca euro să încheie anul la 1,43 dolari, faţă de estimarea de 1,32 dolari făcută la începutul lui 2011. În piaţa de la Sibiu, euro era tranzacţionat pentru septembrie la 1,4377 – 1,4490 iar pentru decembrie la 1,4410 – 1,4450 dolari.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: