spot_img
20.3 C
Târgu Jiu
vineri, mai 24, 2024
Altele
    AcasăEconomicPerspectivele pentru leu se menţin negative

    Perspectivele pentru leu se menţin negative

    Leul a continuat să scadă în ciuda faptului că aversiunea faţă de risc scădea ieri pe pieţele internaţionale ceea ce făcea ca monedele din regiune să se aprecieze în faţa euro. Cursul euro creştea ieri uşor de la 4,5687 la 4,5693 lei, însă în piaţă cotaţiile se apropiau de 4,58 lei. Deschiderea s-a realizat la 4,5750 – 4,5780 lei, valori apropiate de cele de la închiderea de luni. După o uşoară scădere spre 4,57 lei, euro urca la maximul zilei de 4,5790 lei. În momentul în care cotaţiile s-au apropiat de pragul de 4,58 au apărut ordine de vânzare de valută care au fost puse de dealeri pe seama unor intervenţii ale băncii centrale, ceea ce a permis leului să revină spre pragul de 4,57 lei la jumătatea zilei. Odată anunţat cursul de schimb euro a revenit pe creştere, cotaţiile urcând la 4,5750 – 4,5790 lei. În schimb, leul s-a apreciat însă faţă de dolarul american, datorită deprecierii acestuia faţă de euro, cursul coborând de la 3,5248 la 3,5143 lei. Francul elveţian s-a apreciat însă în tandem cu euro, cursul urcând de la 3,7794 la 3,7799 lei. Monedele din regiune se apreciau faţă de euro, cea poloneză la 4,082 – 4,092 zloţi iar cea maghiară la 278 – 289,1 forinţi. Perechea euro/dolar revenea ieri, după mai bine de o săptămână, peste pragul de 1,30 dolari, ea fluctuând între 1,2944 şi 1,3055 dolari. Aprecierea monedei unice trebuie pusă pe seama speranţelor investitorilor că la întâlnirea şefilor de stat şi de guvern din Uniunea Europeană, care se va desfăşura joi şi vineri la Bruxelles se vor oferi indicii în privinţa stabilizării finanţelor publice ale Greciei şi Spaniei. De asemenea, pieţele au fost mulţumite de ameliorarea luna aceasta a indicelui german Zew care măsoară sentimentele investitorilor germani. În piaţa la termen de la Sibiu, euro urca pentru decembrie la 1,2988 – 1,3065 iar pentru martie la 1,3045 – 1,3060 dolari. Scăderea monedei americane producea creşterea preţurilor futures ale unciei de aur, la 1.739 – 1.744 pentru scadenţa lunară, respectiv la 1.740,7 – 1.744,9 dolari pentru decembrie. Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 14:00.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: