spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicPrimăriile vor rămâne fără redevențe prin închiderea carierelor miniere

    Primăriile vor rămâne fără redevențe prin închiderea carierelor miniere

    Primăriile din zonele miniere vor avea mari probleme în urma reducerii activității la Complexul Energetic Oltenia, pentru că nu vor mai încasa redevențele si sumele ce provin din impozitul pe venit al angajaților rămași fără locuri de muncă.

    Este vorba de implementarea Planului de restructurare a CEO, care presupune închiderea treptată a grupurilor energetice, precum și a carierelor miniere. De asemenea, va fi redus și numărul de salariați. Prin urmare, multe primării vor rămâne fără redevențele încasate în urma activității carierelor miniere. În plus, reducerea numărului de salariați va afecta bugetele locale, prin dispariția sumelor care provin din impozitul pe venit.

    Primăriile care încasează sume importante cu titlul de redevențe din activitățile miniere ale Complexului Energetic Oltenia sunt Fărcășești, Mătăsari, Negomir, Rovinari, Motru, Câlnic și altele.

    Stadiul închiderii carierelor

    Măsurile de restructurare ale Complexului Energetic Oltenia, care vizează închiderea/conservarea perimetrelor miniere se află în diferite stadii de implementare. Pentru perimetrele miniere Peșteana, Lupoaia și Husnicioara există Planuri Tehnologice de Încetare a Activității înaintate la Ministerul Energiei, pentru a fi aprobate în Comisia Tehnico-Economică.

    Pentru perimetrele miniere Jilț Sud, Tismana, Jilț Nord există în curs de derulare o procedură pentru selecția serviciilor de proiectare pentru elaborarea Planurilor Tehnologice de Încetare a Activității.

    Conform CEO, carierele Complexului Energetic Oltenia se închid și se ecologizează conform Planului de restructurare aprobat prin Decizia C(2022) 553, corelat cu necesarul de lignit pentru capacitățile energetice care vor asigura funcționarea sigură și stabilă a Sistemului Electroenergetic Național și în concordanță cu lucrările de punere în siguranță a extracției de lignit prevăzute în Planul de Închidere a Activității (PIA) pentru fiecare carieră. Complexul Energetic Oltenia va trebui să închidă până în 2031 și să ecologizeze toate carierele miniere pe care le are în exploatare. De asemenea, Complexul Energetic Oltenia va mai rămâne până în 2030 cu numai 2.316 angajați, față de 11.300 câți sunt în momentul de față la nivelul sucursalelor electrocentrale și în subunitățile miniere.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: