spot_img
21.6 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicRAAN, cu jalba la Ministerul Economiei

    RAAN, cu jalba la Ministerul Economiei

    Presiuni politice şi şantaj. La astfel de tactică ar putea trece Regia de Activităţi Nucleare şi Apă Grea Turnu Severin, pentru a primi cărbune de la SNLO. Preşedintele FNME Marin Condescu a declarat că „politică dusă acolo la RAAN este împotriva oricărei reguli de bun simţ şi de nenumărate ori uită şi fac acele acţiuni care distrug”.

    Tensiunea cu RAAN a început, în special, din momentul în care reprezentanţii unităţii de apă grea au reclamat la Ministerul Economiei refuzul pe care l-au primit când au cerut cărbune. „Ne-a pârât că nu le dăm cărbune. Este o politică pe care au făcut-o sub o anumită oblăduire. Au încercat să ia cărbune din sectorul privat, la orice preţ şi în orice condiţii în condiţiile în care aveau Halânga la 10 kilometri distanţă”, a mai declarat liderul FNME. Mai mult decât atât, Marin Condescu a făcut public faptul că reprezentanţii RAAN au cerut chiar şi sprijinul SNLO „să-i ajutăm să câştige un preţ bun la apă grea, pentru că trebuie să-şi acopere cheltuielile. Au făcut un preţ de 450 de euro iar cei interesaţi au spus atunci că este prea mult şi mai bine iau cu 250 de euro de pe piaţa liberă”. În plus, liderul minerilor se declară nemulţumit şi de faptul că reprezentanţii RAAN au spus la un moment dat că nu mai plătesc cărbunele deşi sunt 1.000 de salariaţi care lucrează în Mehedinţi. „Au încercat să ia din sectorul privat într-un mod concurenţial iar acum cer cărbune”, a mai declarat Condescu. Nemulţumirea cea mai mare a lui Condescu este aceea că RAAN vede activitatea minieră ca pe un atelier în care iei lacătul, intri şi îi dai drumul. Întrebat până unde poate merge politica actuală, greu de explicat a conducerii RAAN, Condescu a precizat că „pot să facă presiuni politice şi şantaj, că populaţia stă în frig, municipiul fiind singurul care nu are gaze naturale”. Preşedintele Marin Condescu recunoaşte ca nu este corectă politica actuală dusă de conducerea RAAN.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: