spot_img
24.1 C
Târgu Jiu
marți, mai 7, 2024
Altele
    AcasăEconomicReorganizare şi lichidare judiciară! Cine a luat aceste măsuri?

    Reorganizare şi lichidare judiciară! Cine a luat aceste măsuri?

    Cele două firme sindicale ce au prestat servicii şi lucrări pentru minerit au intrat în reorganizare şi lichidare judiciară. În timp ce angajaţii de la Olservmin şi-au încasat ieri restanţele salariale, preşedintele Adrian Marciuc îi asigură pe salariaţii de la Sind Jilţ că nu vor rămâne nici ei cu lefurile neluate.

    Reorganizarea şi lichidarea judiciară sunt cele două măsuri la care au optat conducerile de la Sind Jilţ şi Olservmin în momentul în care li s-a comunicat că nu li se vor prelungi contractele de prestări servicii avute încă de la începutul anului cu CE Oltenia. În prezent la Sind Jilţ, unitate care ar fi împlinit 10 ani de activitate în aceste zile situaţia este complicată în condiţiile în care salariaţii nu şi-au încasat salariile. Preşedintele Adrian Marciuc le transmite angajaţilor că în următoarea perioadă se vor da banii pentru munca prestată, unitatea aflându-se acum în lichidare judiciară. „Cred că astăzi va fi eliberată hotărârea judecătorească de lichidare judiciară, apoi lichidatorul îşi va face treaba. Ţin să transmit angajaţilor că îşi vor primi salariile pe ultima lună lucrată în jurul datei de 20 august, în funcţie de cum primim şi noi banii. De acum încolo problemele sociale vor rămâne în curtea administraţiei”, a explicat Adrian Marciuc pentru AccesTv.

    O şansă pentru Olservmin?

    Printr-o situaţie grea trece şi Olservmin, firma sindicală aplicând măsura de reorganizare judiciară. În timp ce angajaţii au încasat salariile restante, unitatea mai are de recuperat pentru serviciile prestate aproximativ opt miliarde lei vechi iar dobânzile şi penalităţile la stat sunt în sumă de 500 milioane lei vechi. „Acţionarul unic a hotărât ca unitatea să intre în procedură de reorganizare iar de astăzi 150 de salariaţi vor intra în şomaj, urmând ca restul să rămână pe drumuri pentru că nu îndeplinesc condiţiile de a primi acest drept social. Este păcat că aceşti oameni rămân pe drumuri. S-au plătit salariile, însă sunt probleme şi la nivel de CE Oltenia sunt probleme cu lichidităţile”, a spus vicepreşedintele FNME. Etăgan a mai declarat că tarifele percepute de Olservmin sunt cele mai mici de pe piaţa de servicii. Şi totuşi, surse din sistem spun că sunt şanse ca Olservmin să fie reactivată pe piaţa muncii.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: