spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăEconomicRestructurările din SNLO ar putea fi amânate

    Restructurările din SNLO ar putea fi amânate

    Ministrul Economiei, Ion Ariton, a confirmat faptul că ordonanţa ce va reglementa şi prin care se va aproba programul de restructurare la SNLO, va fi aprobată în şedinţa de Guvern, de săptămâna viitoare. Conducerile USMO şi SNLO au încheiat un act adiţional în care au prevăzut un număr maxim de 300 de posturi ce vor fi restructurate. Până în prezent, administraţia a întocmit preavize pentru 272 de persoane.

    Vicepreşedintele USMO, Gheorghe Etăgan, a declarat că în situaţia în care nici săptămâna viitoare nu se va aproba ordonanţa, se vor anula toate preavizele date salariaţilor, cu data de 30 noiembrie şi se va amâna restructurarea pentru 2012. „În această situaţie, toţi salariaţii aflaţi în preaviz vor începe activitatea cu data de 30 decembrie iar pentru această perioadă conform Codului Muncii salariaţii vor fi plătiţi ca şi cum s-ar fi aflat la serviciu”, a mai precizat Etăgan. De altfel, conducerea USMO nu înţelege de ce actualul Guvern a amânat aprobarea actului normativ. „Dacă s-ar aproba ordonanţa acum, ar fi un lucru bun pentru SNLO, pentru că acum are posibilitatea de a plăti pe cei 29 de mii de lei, compania a realizat profit de 700 miliarde de lei vechi”, a spus Etăgan. Trebuie reamintit faptul că sindicatele au stabilit de comun acord cu administraţia ca, în urma aprobării ordonanţei, să plece doar salariaţii care îndeplinesc condiţiile pentru limită de pensie şi pensie anticipată, nu şi cei pentru pensie parţial anticipată. Etăgan a mai precizat că dacă se vor aproba aceste restructurări, altă serie de reducere de personal va mai avea loc doar după jumătatea anului 2012.

    Militaru: „Mai sunt necesare două avize”

    Deputatul democrat Severus Militaru a declarat că actul normativ, ce prevede programul de restructurare mai are nevoie de obţinerea a două avize. Acesta consideră că ordonanţa este un binevenită, în condiţiile în care salariaţii avuţi în atenţie primesc plăţi compensatorii. „Fosta 116 se poate aplica în cazul minerilor vizaţi şi se au în atenţie doar cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare. Faptul că omul stă doi ani acasă şi este remunerat, este un lucru bun”, a mai precizat Militaru.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: