spot_img
22 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicRuşeţ vrea rezultate mai bune la Finanţe şi Gardă

    Ruşeţ vrea rezultate mai bune la Finanţe şi Gardă

    Există probleme în activitatea de control şi de combatere a evaziunii fiscale, în Gorj! Aceasta este concluzia la care a ajuns comisia de evaluare a activității deconcentratelor şi a directorilor susţinuţi de PDL Gorj. Numit în funcţia de comisar şef la Garda Financiară Gorj, Gigi Trifoi, a declarat că va pune accent pe acţiunile prin care se va încerca reducerea fenomenului de evaziune fiscală.

    În urma transferării lui Ion Pupăzan la Serviciul Control Financiar din cadrul Direcţiei Finanţelor, preşedintele democrat Ion Ruşeţ se aşteaptă ca noul şef de la Garda Financiară, Gigi Trifoi, să eradicheze fenomenul de evaziune fiscală din judeţ. „Eu am spus-o şi repet. În ceea ce priveşte activitatea de control şi de combatere a evaziunii fiscale există probleme. Au existat şi nu au fost luate măsurile cele mai bune şi cred că, pe baza principiului mobilităţii, domnul Pupăzan a considerat că este mai bine să ceară transferul la Finanţe”, a mai declarat, pentru „Impact în Gorj”, preşedintele PDL Gorj Ion Ruşeţ. În ceea ce priveşte numirea lui Trifoi în fruntea Gărzii Financiare, Ruşeţ consideră că „în momentul de faţă domnul Trifoi este o variantă şi mă aştept să dea randament. Dânsul a rezistat sub toate guvernările, deci nu se poate spune că este vorba de o numire pe criteriul politic. A condus Biroul Finanţelor de la Târgu-Jiu şi mă aştept ca domnul Trifoi să facă ordine”, a mai precizat Ion Ruşeţ.

    Trifoi: „Vom reduce la minim evaziunea fiscală”

    După ce astăzi va lua act de acţiunile de control începute de colegii de la Garda Financiară Gorj, noul comisar şef, Gigi Trifoi, a spus că în instituţie se va pune un accent şi mai mare pe acţiunile de verificare. „Va fi mult de muncă, pentru că toată lumea va încerca să facă evaziune fiscală. Vom încerca practic să disciplinăm contribuabilii. Evaziunea sperăm să o reducem la nivelul minim iar în ceea ce priveşte faptele unor agenți economici de a nu elibera bonuri fiscale, aici vom interveni cu prioritate, a mai declarat Trifoi. Cât despre relaţia cu mass-media locală, comisarul șef de la Garda Financiară vrea ca ea să fie una bună, pentru că „presa ne ajută în combaterea şi prevenirea evaziunii fiscale”.

    Ruşeţ: „Nu avem ce reproşa lui Cupă”

    Întrebat despre concluzia la care a ajuns comisia de evaluare, în urma analizării activităţii la Direcția Finanţelor Publice Gorj, liderul democrat Ion Ruşeţ a declarat că „eu şi comisia de analiză nu avem ce să-i reproşăm domnului Cupă, dar mă aştept să fie mai combativ în activitate, pentru că evaziunea fiscală poate fi combătută prin acţiunile mai multor instituţii de stat”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: