spot_img
Altele
    AcasăEconomicSalarii întârziate de mai bine de o lună

    Salarii întârziate de mai bine de o lună

    uef motruSalariaţii de la UEF Motru sunt cu salariile neluate de mai bine de o lună de zile, conducerea societăţii de foraj sperând ca după 20 august restanţele să poată fi achitate angajaţilor. Directorul UEF Motru, Ilie Petrescu, a susţinut că în paralel cu achitarea tranşelor lunare stabilite de Direcţia Finanţelor, în dosarul de eşalonare la plată, se încearcă recuperarea banilor de la Primăria Bălăneşti. Acesta susţine că dacă autorităţile locale din Bălăneşti ar achita banii datoraţi pe serviciile prestate, atunci ar putea să achite salariile la oamenii din subordine.

    ilie-petrescu„Suntem cu salariile întârziate, pe iulie şi o parte din iunie …Avem bani de recuperat de la Bălăneşti, Ioneşti şi dacă i-am lua de acolo, am avea să dăm la oameni …Sunt vreo două miliarde de lei vechi de recuperat, dar căutăm să contractăm lucrări, avem promisiuni prin Mehedinţi şi la Turburea”, a declarat Ilie Petrescu, directorul UEF Motru. În prezent, angajaţii UEF efectuează lucrări geologice şi de detensionare la Carierele Gârla, Tismana, Roşia. În ultimii ani, UEF Motru s-a confruntat permanent cu probleme financiare, anul trecut vorbindu-se chiar de posibilitatea de preluare a acestei unităţi de către Minprest, avându-se în vedere faptul că cele două societăţi au, la un moment dat, obiecte de activitate comune.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: