spot_img
17.4 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăEconomicȘedință pentru fondul de promovare la CEO

    Ședință pentru fondul de promovare la CEO

    Sindicatele și administrația din cadrul Complexului Energetic Oltenia au programată luni o nouă ședință a Comisiei de Negociere. Vor participa liderii celor două mari federații sindicale reprezentative. Acestea sunt: Federația Națională a Sindicatelor din Electricitate „Univers” și Federația Națională Mine Energie. Vor fi ultimele discuții pe marginea Contractului Colectiv de Muncă de la nivelul Complexului Energetic Oltenia. Negocierile vor viza, în principal, stabilirea unui procent care să asigure un fond de avansare sau promovare pentru angajații companiei energetice.

    După cum este cunoscut, la nivelul Complexului Energetic Oltenia, în urma unor discuții purtate la finalul săptămânii trecute la Ministerul Energiei, s-a decis, cu acordul ministrului Energiei, Sebastian Burduja, ca salariile la Complexul Energetic Oltenia să fie indexate în sumă fixă cu 1.200 de lei brut pentru fiecare salariat.

    Potrivit înțelegerilor dintre sindicate, administrație și acționarul principal, respectiv Ministerul Energiei, în termen de 2 luni, reprezentanții Ministerului Energiei și-au asumat reglementarea legislativă cu privire la rezerva de capacitate, sume care vor fi plătite către Complexul Energetic Oltenia în situația în care energia produsă pe baza de cărbune nu va mai intra în piața de energie. Totodată, s-a decis ca pentru salariile compensatorii și venitul de completare care să se asigure pe 4 ani, în cazul unui program de concediere colectivă, negocierile să continue în perioada următoare la Ministerul Energiei, cu șefii instituției.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: