Încă mai sunt angajați la nivelul Complexului Energetic Oltenia (CEO) care nu s-au hotârât să se pensioneze, cu toate că ar îndeplini condițiile legale. Este opinia lui Vasile Tivig, unul dintre sindicaliști.
Potrivit lui Tivig, în momentul de față ar mai fi circa o mie de angajați care ar putea să iasă la pensie. Cel mai probabil, aceștia nu doresc să se pensioneze, pentru că venitul din salariu și alte beneficii acordate de companie sunt mai mari decât pensia. Între beneficii ar fi cota de cărbune, sau prima de Crăciun care se acordă înspre finalul anului. Astfel, se explică de ce sunt sute de salariați care ezită încă să își depună cererile de pensionare la Casa Județeană de Pensii Gorj.
„Sunt o mie de angajați care nu vor să iasă la pensie. După părerea mea, avem peste o mie de salariați care în momentul de față îndeplinesc toate condițiile pentru pensionare. Este vorba de vârsta de 52 de ani, vechimea și grupa de muncă. Evită să depună dosarul de pensionare la Casa de Pensii pentru că au mai multe venituri ca salariați, decât ca pensionari. Cel mai probabil, către finalului anului, vom avea o tranșă consistentă de pensionări, după prima de Crăciun.”, a declarat Vasile Tivig, sindicalist la Complexul Energetic Oltenia.