spot_img
Altele
    AcasăEconomicSindicaliştii, în aşteptarea negocierilor

    Sindicaliştii, în aşteptarea negocierilor

    Reprezentanţii FNME au anunţat că vor suspenda protestele în această săptămână, în speranţa că, de această dată, administraţia Complexului Energetic Oltenia va da curs solicitărilor făcute de sindicalişti şi se vor continua negocierile la contractul colectiv de muncă.

    Prin adresa trimisă luni către administraţia CEO, FNME solicită continuarea negocierilor la contractul colectiv de muncă. Vicepreşedintele FNME, Dumitru Pârvulescu, acuză administraţia că nu este interesată să negocieze tocmai pentru a lăsa salariaţii prinşi în programul de restructurare fără protecţie. „Dumnealor nu vor pentru că au motivele lor să nu negocieze, vor să lase salariaţii care vor fi prinşi în programul de restructurare fără protecţie şi se folosesc de chestia asta de nişte sindicate aservite”, a declarat Dumitru Pârvulescu. Totodată, reprezentanţii FNME au anunţat suspendarea protestelor în această săptămână, însă aşteaptă o implicare din partea ministrului Energiei, Andrei Gerea. „Săptămâna aceasta, exact cum am promis ministrului Gerea, suspendăm protestele, dar sper să nu se întâmple la fel ca atunci când am suspendat protestele sperând că se va negocia contractul colectiv, iar directoratul nu a dorit să se negocieze acest contract. Sper să nu se întâmple acelaşi lucru şi cu domnul Gerea pentru că şi dumnealui nu ştiu din ce cauză a contrazis duminică vorbele ce le-a spus vineri seara”, a mai declarat vicepreşedintele FNME.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: