spot_img
Altele
    AcasăEconomicSindicatele din minerit vor o colaborare cu Vass

    Sindicatele din minerit vor o colaborare cu Vass

    Fostul consilier din Guvernul Boc, Andreea Paul Vass, a fost propusă de PDL pentru a face parte din cabinetul viitorului Guvern, condus de Răzvan Mihai Ungureanu. Văzută de democraţi ca fiind persoana potrivită pentru a conduce Ministerul Economiei, susţinerea ei pentru o asemenea funcţie este văzută diferit de opoziţie şi nu atât de critic de către sindicate și directorii de companii, care aşteaptă de la aceasta o colaborare cât mai bună.

    Aspirantă la titlul de „Doamna de fier” a PDL, Andreea Paul Vass este doctor în economie şi a fost, pe rând, consilier în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, consilierul personal al premierului, iar în noiembrie 2010 a devenit consilierul premierului Boc pe probleme economice. Acum, odată cu formarea unui nou Guvern, Vass ar putea fi numită Ministru al Economiei. De curând, Vass a fost implicată într-un scandal, după ce a fost numită de Emil Boc, la 1 februarie 2012, în comisia de privatizare a Hidroelectrica. Mai multe voci, printre care colega de partid Sulfina Barbu, declara că Vass se află în stare de incompatibilitate în urma numirii ei în comisia de privatizare, în condiţiile în care cumnatul acesteia este preşedintele Asociaţiei Brokerilor. Comisia din care face parte Vass urmează să selecteze brokerii care vor intermedia listarea Hidroelectrica. Vass a exclus un eventual conflict de interese în acest caz.

    Daviţoiu: „Este persoana potrivită”

    Preşedintele PDL Târgu-Jiu Nicolae Daviţoiu a avut ocazia, ca în deplasarea făcută în China să călătorească alături de fosta consilieră din Guvernul Boc. „Am stat mai mult de vorbă cu dumneaei. Este o persoană deşteaptă, foarte comunicativă şi cred că Ministerul Economiei are nevoie de transparenţă şi comunicare, de un om care să spună exact ce trebuie făcut. Dacă va fi numită la Ministerul Economiei, vom vedea … să vedem viziunea pe care o are, poate va schimba directori de companii … Este o femeie care nu va fi uşor dusă de nas”, a declarat Daviţoiu.

    Ruşeţ: „Proiectele trebuie continuate”

    Programul de guvernare este aşteptat a fi văzut şi de către liderul democrat Ion Ruşeţ. De altfel, acesta a declarat că pe lângă programul de guvernare îşi doreşte să vadă dacă vor fi continuate proiectele începute de fostul ministru Ion Ariton. „Eu cred că proiectele trebuie continuate şi finalizate. Dialogul social trebuie dezamorsat, există o blocare a acestuia. Pe doamna Vass o cunosc de pe poziţia de consilier. Eu cred că poată să-şi ducă mandatul la îndeplinire. Ar fi greu pentru partid şi pentru Gorj dacă ar eşua în continuarea programelor pe care noi le-am început”, a mai spus preşedintele Ion Ruşeţ.

    Golea: „Poate vede altfel lucrurile”

    Schimbarea lui Ion Ariton de la Ministerul Economiei, dar şi numirea unui nou ministru, toată această situaţie este aşteaptă a se termina cât mai repede şi de către sindicatele din minerit sau energie. Liderul de sindicat de la „Minerul” Rovinari, Marin Golea crede că este bine că va fi numită la Ministerul Economiei o femeie. Să vedem ce echipă îşi formează. Poate va vedea altfel lucrurile”, a mai declarat Golea. Acelaşi lucru este aşteptat şi de către liderul de sindicat de la „Energia Turceni”, Eugen Iovan, care a declarat că i se pare o normalitate ca la conducerea ministerului să vină o femeie. „Mi se pare normal ca o femeie să vină la Ministerul Economiei. Femeile sunt egale în drepturi cu bărbaţi. Despre doamna Vass nu spun decât că aşteptăm o întâlnire cu dânsa pentru a vedea ce planuri are, cum vede problemele din minerit şi energie”. La o colaborare bună cu posibilul viitor Ministru al Economiei speră şi preşedintele Sindicatului Mine Energie Jilţ Turceni. Adrian Marciuc a spus că speră ca posibilul ministru să înțeleagă problemele curente. „Sper că doamna Vass să ne înţeleagă problemele cu care ne confruntăm şi totodată sperăm într-o colaborare bună cu dânsa. Prin discuţiile pe care sper să le avem, ne dorim ca aceasta să-şi dea seama de importanţa economică a sectorului minier, lucru demonstrat şi în 2011, când energia produsă pe bază de cărbune a salvat sectorul energetic, în perioadele de secetă. Neprivatizarea este un alt subiect pe care vrem să îl abordăm la viitoarele întâlniri pe care vrem să le avem, dacă va fi susţinută în continuare”, a mai declarat Marciuc.

    Săftoiu: Gorjul are specialişti care nu sunt folosiți

    Claudiu Săftoiu, vicepreședinte PNL Gorj, spune că o cunoaşte pe Andreea Paul Vass încă din perioada când aceasta era consilier la Cotroceni, dar….cu toate astea consideră că propunerile pentru Ministerul Economiei ar fi putut fi altele. „Politica de măsuri severe va fi continuată în noul proiect al noului Guvern. Ea este cea care va continua programul economic al noului Guvern. Sunt multe valori în România, mai ales în zonele miniere şi energetice ingineri, manageri de companii dedicaţi profesiei, care nu sunt folosiţi, a mai declarat Săftoiu pentru cotidianul „Impact în Gorj”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: