spot_img
19.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăEconomicSindicatele vor o şedinţă cu liderul Condescu

    Sindicatele vor o şedinţă cu liderul Condescu

    Liderii de sindicat din minerit şi energie se vor opune radical unei posibile privatizări a CE Oltenia, deşi susţin că nu cred varianta conform căreia preşedintele Traian Băsescu ar accepta vânzarea resurselor energetice. Sunt, însă, lideri de sindicat precum cel din Bazinul Jilţ, care crede că actualul Guvern face ceea ce spune FMI. Cu toate acestea, liderii de sindicat cu funcţii de conducere în FNME aşteaptă, însă, o întâlnire cu liderul lor Marin Condescu.

    Vestea primită pe căi mai mult sau mai puţin oficiale, nu i-a luat prin surprindere pe liderii de sindicat din Bazinul Minier şi Energetic al judeţului. Conform site-urilor naţionale de ştiri, cele două companii Oltenia şi Hunedoara vor face parte din lista celor la care statul va vinde pachetele majoritare de acţiuni, după cum a anunţat seful FMI în România. „Am definitivat lista companiilor pentru care statul va privatiza pachetul majoritar de acţiuni şi din aceasta fac parte Oltchim, Cuprumin, CFR Marfă, Electrica Serv, Electrica Furnizare, Electrica Distribuţie, Elcen Bucureşti şi cele două companii energetice, Oltenia şi Hunedoara, care vor fi înfiinţate prin unirea mai multor unităţi”, a afirmat Franks. Acesta a mai declarat că privatizarea celor două complexuri energetice prin vânzarea pachetelor majoritare a fost discutată cu preşedintele Traian Băsescu, iar acesta a fost de acord cu propunerea. Conform HotNews, Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI, a anunţat că Traian Băsescu i-a promis că se va vinde tot ce înseamnă complex energetic sau mină în România şi că au convenit să liberalizeze preţul la energie.

    FNME: „Nu credem şi ne vom opune”

    Preşedintele de Sindicat de la Minerul Rovinari, Marin Golea, este optimist şi spune că nu crede în varianta privatizării pe pachete majoritare de acţiuni. „Traian Băsescu este un actor foarte bun şi vede aşa cum trebuie politica energetică, nu va vinde resursele energetice. Cine va veni să cumpere un întreg pachet, un procent de 10-20% suntem interesaţi şi noi să cumpărăm pentru a menţine locurile de muncă. Băsescu a spus că Franks, dar face cum ştie dânsul. Nu va vinde!”, a mai precizat liderul Marin Golea. Neîncrezător în declaraţiile făcute de şeful FMI este şi liderul energeticienilor de la CE Turceni. Eugen Iovan este ferm convins de faptul că „preşedintele Băsescu a spus şi el aşa. Nu-şi permite statul să vândă resursa cea mai importantă, să o dea pe mâna străinilor”. Şi totuşi o posibilă privatizare a CE Oltenia va face ca sindicatele să reacţioneze. „Nu vom sta cu mâinile în sân, când vor declanşa vreo procedură, vom acţiona şi noi”, a mai precizat Iovan. Chiar şi deputatul democrat-liberal Severus Militaru nu crede într-o privatizare a noii entităţi. „Este declaraţia lui Franks şi nu trebuie intrat în panică, nici nu a fost înfiinţat CE Oltenia. Nu cred că preşedintele Băsescu ar subscrie la un asemenea demers, mai este mult până în 2014, nu putem ştii de acum ce se va întâmpla”, a adăugat Militaru.

    Marciuc: „Aşteptăm convocarea la o şedinţă”

    Liderul minerilor din Bazinul Jilţ, Adrian Marciuc, se declară mai pesimist, acesta precizând că nu agreează ideea de privatizare şi nu este de acord cu aceasta. „Guvernul face tot ce spune FMI. Aşteptăm ca preşedintele Condescu să ne convoace la o şedinţă, pentru a discuta amănunţit şi pentru a vedea care este situaţia reală”, a mai precizat Marciuc.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: