spot_img
14.4 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăEconomicSNLO a câştigat în lupta cu Best Recuperare

    SNLO a câştigat în lupta cu Best Recuperare

    Magistraţii Tribunalului Bucureşti au dat câştig de cauză, pe 14 iunie, Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, în procesul intentat de către societate firmei de recuperare, Best Recuperare Creanţe. Directorul general al SNLO, Daniel Burlan a precizat că va trebui să se vadă care sunt modalităţile de recuperare a sumelor cuvenite SNLO şi neîncasate, fiind vorba de recuperarea a 8,5 milioane de lei. „Instanţa Tribunalului Bucureşti a dat câştig de cauză, a dispus rezilierea contractului de cesiune creanţe şi recuperarea sumelor neîncasate, până la această dată de la Best”, a mai precizat conducerea SNLO.

    În următoarea perioadă, SNLO împreună cu juriştii instituţiei vor analiza modalităţile aflate de dispoziţie, pentru a intra în posesia sumelor restante „dacă nu există posibilitate de recuperare a acestor bani va trebui să ne îndreptăm împotriva semnatarilor contractului”, a mai precizat directorul general, Daniel Burlan. Deşi nu a nominalizat care au fost semnatarii contractului, încheiat de SNLO cu Best Recuperare Creanţe este lesne de înţeles că documentul a fost semnat de către firma de recuperare şi de către fosta conducere a SNLO, atunci când societatea a fost condusă de către Eugen Davidoiu. Directorul Burlan a mai precizat că SNLO va continua acţiunile de recuperare a tuturor sumelor ce au fost încasate de Best şi nu de SNLO „la RAAN s-a dispus rezilierea contractului. Ne vom îndrepta împotriva RAAN şi va trebui să recuperăm creanţele”. Mai mult decât atât, la începutul lunii mai 201, magistraţii Tribunalului Bucureşti i-au obligat pe administratorii de la Best Recuperare la plata unor sume considerabile. „Obligă pârâta SC BEST RECUPERARE CREANŢE SRL la plata către reclamantă a sumei de 5.605.336 lei actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data pronunţării hotărârii până la data plăţii integrale”, se arată în hotărârea judecătorească. Sentinţa Tribunalului Bucureşti, din mai 2011 nu a fost definitivă, ea putând fi atacată cu apel. Numit în funcţia de director general la SNLO, Daniel Burlan a fost cel care a solicitat sprijinul procurorilor anticorupţie în acest caz, dar şi soluţionarea situaţiei în condiţiile în care sume importante de bani intrau în conturile de la Best Recuperare şi nu la SNLO, aşa cum era normal. Regia de Activităţi Nucleare sau uzina de termoficare Arad sunt o parte din beneficiarii care au achitau bani la Best, fără a ştii că acele sume de bani nu aveau cum să mai ajungă la SNLO, pentru că umflau conturile firmei de recuperare.

    Burlan: „SNLO, pe drumul cel bun”

    În ciuda problemelor existente, conducerea SNLO consideră că, în prezent, SNLO se află pe drumul cel bun, asta ca urmare şi a faptului că anul curent se dovedeşte a fi unul profitabil. „Sfârşitul lunii mai ne-a adus profit. Am reuşit să obţinem decizie de reeşalonare a datoriilor la bugetul de stat. Acum SNLO este cu plata datoriilor la zi şi sperăm ca la sfârşitul anului să nu mai avem debite la bugetul de stat”, a mai precizat directorul general Daniel Burlan.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: