spot_img
Altele
    AcasăEconomicŞomajul tehnic, o soluţie pentru angajaţii UEF

    Şomajul tehnic, o soluţie pentru angajaţii UEF

    Prefectul judeţului dovedeşte implicare în cazul unităţii de foraj –UEF Motru! Acesta a declarat că va purta o discuţie cu reprezentanţii CE Oltenia, în vederea salvării celor 85 de locuri de muncă existente la UEF Motru. Văcaru a susţinut că ar putea fi luată în calcul ideea şomajului tehnic pentru salariaţii, prin rotaţie. Directorul unităţii prestatoare a declarat ieri că situaţia financiară din unitate se datorează Complexului Oltenia.

    vacaru-uef-motru

    Venit pentru a cere sprijinul prefectului de Gorj, Alin Văcaru, directorul Ilie Petrescu vede situaţia critică de la UEF Motru cu zâmbetul pe buze, acesta susţinând că administraţia CEO este vinovată pentru neacordarea de lucrări. Petrescu susţine că acţionarul majoritar nu şi-a respectat promisiunile făcute, motiv pentru care s-a ajuns într-o astfel de situaţie. În plus, directorul UEF Motru consideră că, dacă acţionarul majoritar ar fi asigurat lucrările promise a fi executate pentru CEO, s-ar fi putut șterge datoriile înregistrate de unitatea de foraj. În urma discuţiilor purtate, prefectul Alin Văcaru spune că va discuta şi cu administraţia CEO, în vederea salvării locurilor de muncă. Nu trebuie omis faptul că deja s-a lansat ideea intrării salariaţilor de la UEF Motru în şomaj tehnic, Ilie Petrescu dovedind că ţine cu dinţii de scaunul de director, unitatea de foraj confruntându-se ani la rând cu greutăţile financiare. De altfel, la discuţiile purtate cu prefectul Văcaru, Petrescu şi-a susţinut poziţia că poate să salveze societatea de prestări. „Domnul Petrescu a venit la mine, mi-a prezentat contractele şi a spus că dacă s-ar respecta contractele avute cu CEO, ar putea să achite datoriile. Pe mine mă interesează soarta celor 85 de angajaţi, să-şi primească salariile restante şi să nu-şi piardă locurile de muncă. Din ce mi-a spus, se pare că 25% sunt venituri cu terţii, că nu depinde 100% de Complexul Oltenia, că mai are de încasat, că poartă discuţii cu primăriile … vom vedea ce spune şi compania. Poate şomajul tehnic ar fi o soluţie, prin rotaţie, şi la Minprest s-a practicat aşa …”, a declarat Văcaru. Administratia CEO a susţinut prin directorul Direcţiei Strategii –Dezvoltare, Ion Petroniu, că nu există o coordonare exactă a activităţii, dar si faptul că sunt cheltuielile mari la UEF Motru, acestea depăşind ca valoare veniturile obţinute.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: