spot_img
21.2 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicUn sindicalist vrea să organizeze joi cel mai mare miting din ultimii...

    Un sindicalist vrea să organizeze joi cel mai mare miting din ultimii 5 ani

    Noi proteste sindicale sunt programate joi la Târgu Jiu. După ce marți pensionarii din sectorul minier și din termocentrale au protestat la Casa Județeană de Pensii, joi le va veni rândul salariaților din compania enegetică. 

    Astfel, un nou protest este programat în Piața Prefecturii din Târgu Jiu. Acesta va avea loc între orele 16,00 și 18,00. În fața Prefecturii Gorj sunt așteptate peste o mie de persoane. Protestul este organizat de către Sindicatul „Energia”, din cadrul Sucursalei Electrocentrale de la Rovinari. A fost obținută și o aprobare din partea Primăriei Târgu Jiu pentru organizarea de proteste în fiecare zi de joi până la finalul acestei luni.

    „Stimați colegi, noi vă tot spunem de ani buni că legea nr.197/2021 este colacul nostru de salvare, dat fiind faptul că Guvernul României ne-a pus activitatea pe UN PROGRAM DE ÎNCHIDERE, dar în paralel nu există nici un program de protecție socială! Așa că joi, 15 iunie 2023, între orele 16:00 și 18:00, vă așteptăm să veniți cu toții alături de noi, și împreună să le cerem guvernanților să respecte Constituția României și să aplice în totalitate prevederile legii nr.197/2021!”, a anunțat Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului „Energia” Rovinari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: