spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicUn singur ofertant pentru CE Oltenia

    Un singur ofertant pentru CE Oltenia

    Consorţiului format din Group Societe Generale şi SSIF SWISSCAPITAL S.A. este singurul care a depus oferta în vederea acordării de consultanţă pentru listarea pe bursă a pachetului de acţiuni de 15%, deţinut de CE Oltenia. Ieri, comisia comună, numită din partea Ministerului Economiei şi Societatea Comercială Complexul Energetic Oltenia, a procedat la deschiderea ofertei, urmând ca până joi să se treacă la analiza documentelor de calificare şi a ofertelor tehnice, respective financiare.

    În cadrul procesului de selectare a Intermediarului Ofertei Publice Primare de Vânzare de Acţiuni nou emise ca urmare a unei majorări de capital social reprezentând 15% din capitalul social existent al Societăţii Complexul Energetic Oltenia S.A., a fost depusă o ofertă din partea Consorţiului format din Group Societe Generale (lider de sindicat) şi SSIF SWISSCAPITAL S.A. „Comisia comună, numită din partea Ministerului Economiei, Departamentul pentru Energie şi Societatea Comercială Complexul Energetic Oltenia S.A., a procedat la deschiderea ofertei, ulterior urmând a se realizeze evaluarea acesteia”, se arată în comunicatul de presă, remis. Iniţial, trei mari consultanţi de pe piaţa de intermediere a privatizărilor s-au arătat interesaţi de oferta publică primară de vânzare acţiuni, anunţată de CE Oltenia. Complexul Energetic Oltenia a lansat o ofertă publică primară de vânzare de acţiuni, ce reprezintă 12% din capitalul social existent al companiei, anterior majorării capitalului social la care se adaugă acţiunile rămase nesubscrise. Astfel, capitalul social al companiei se va majora cu un pachet de acţiuni nou emise, reprezentând 15,29% din capitalul social existent anterior majorării capitalului social. Reprezentanţii companiei au declarat că începând de astăzi se va trece la analiza documentelor de calificare şi evaluare a ofertei tehnice şi a celei financiare, încât joi să se anunţe atribuirea contractului privind asigurarea consultanţei. Cât priveşte termenul de listare pe bursă, Ion Petroniu declara, cu ceva timp în urmă, că perioada favorabilă de trecere la această etapă depinde de experienţa consultantului. „Consultantul intermediar va hotărî care este momentul optim de tranzacţionare şi scoatere pe bursă a acţiunilor CE Oltenia. De obicei, perioada după vacanţa de vară, lunile septembrie-noiembrie, dar şi cea după sărbătorile de iarnă, sunt considerate optime pentru toţi jucătorii pe bursă”, a explicat atunci directorul Petroniu. Garanţia de participare a fost de 30.000 de euro.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: