spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăEconomicVăcaru, mediator între sindicate şi administraţie

    Văcaru, mediator între sindicate şi administraţie

    Prefectul judeţului, Alin Văcaru, speră într-o soluţionare favorabilă a discuţiilor dintre sindicatele şi administraţia din CE Oltenia. Acesta susţine că reprezentanţii companiei fac tot posibilul pentru păstrarea locurilor de muncă, prefectul mergând pe principiul că nu se poate oferi mai mult decât permite bugetul.

    Deşi susţine că îl îngrijorează situaţia de tensiune din Complexul Oltenia, prefectul Alin Văcaru spune că înţelege şi perioada nefastă prin care trece colosul energetic, care este nevoit să achite sume tot mai mari pentru achiziţionarea certificatelor de dioxid de carbon. „Orice situaţie conflictuală ne îngrijorează! Complexul se află într-o situaţie grea, iar certificatele de dioxid de carbon creează mari probleme. Se pare că pe viitor preţurile acestor certificate vor fi în creştere, motiv pentru care va trebui să se ia anumite decizii, care de cele mai multe ori nu sunt pe placul angajaţilor şi al sindicatelor”, a precizat prefectul de Gorj. Deşi aspiră la ajungerea unei finalităţi pozitive în discuţiile şi negocierile dintre administraţie şi sindicate, prefectul declară că nu se poate negocia pe mai mult decât permite bugetul. În aceste condiţii, în care administraţia prin propunerile făcute a nemulţumit pe cei 19.000 de angajaţi, Văcaru este convins de faptul că locurile de muncă vor fi păstrate. „Sunt convins că managerul de la Complexul Oltenia va face tot posibilul pentru păstrarea locurilor de muncă şi că se va ajunge la o soluţie optimă şi mulţumitoare pentru toţi. Îmi amintesc că la Minprest nu puteam oferi mai mult decât ne permitea bugetul, deşi ne-am fi dorit să dăm mai mult la oameni”, a mai spus Văcaru.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: