spot_img
20.3 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 18, 2024
Altele
    AcasăEconomicVenituri resimţite în salarii

    Venituri resimţite în salarii

    Şeful Diviziei Energetice, Aurel Medinţu respinge acuzaţiile aduse de preşedintele FNME, Marin Condescu, în comunicatul de presă remis, cum că veniturile companiei sunt mai mici în această perioadă. În acest sens, directorul Medinţu a declarat că nu este adevărat ceea ce se susţine în comunicat referitor la venituri. „Nu are cum să fie adevărat! Veniturile companiei se resimt în salariile celor 19 000 de angajaţi, care nu s-au tăiat. Nu ştiu de unde au scos aceste minciuni!”, a explicat Medinţu. De altfel, acesta a declarat şi faptul că şeful Direcţiei Resurse Umane, Ion Răuţ a avut discuţii cu liderul de sindicat Constantin Creţan, întâlnire despre care Medinţu spune că s-a terminat foarte repede. Şeful Direcţiei Energetice susţine că solicitările prezentate de Constantin Creţan au privit acordarea de prime. Tot în comunicatul FNME, Condescu a mai declarat că „suntem de acord să ne aşezăm la masa negocierilor, alături de celelalte federaţii reprezentative şi semnatare, pentru a putea respecta prevederile contractului colectiv de muncă şi a legislaţiei în vigoare – Legea 62/2011- art.129 (1)- pentru a renegocia clauzele cu efect periodic convenite între părţi”. Cu privire la aceste negocieri, Medinţu susţine că ele nu pot avea loc, atâta timp cât nu este aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli pe acest an. În plus, pentru acest an este în vigoare contractul colectiv de muncă încheiat din 2013.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: