spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăEconomicVor primi sau nu prime?

    Vor primi sau nu prime?

    După energeticieni acum va veni rândul celorlalţi salariaţi să primească prime de Ziua Minerului. Conducerea CE Oltenia a declarat că până pe 15 august minerii din Divizia Minieră vor primi prime în valoare de 700 de lei. Nu acelaşi lucru se poate spune însă despre angajaţii Minprest.

    Dacă ieri şi astăzi cei aproximativ 6.000 de energeticieni din CE Oltenia au primit prime cu ocazia Zilei Energeticianului, acelaşi lucru este aşteptat însă şi de către minerii din Divizia Minieră. Conducerea Sucursalei a declarat că şi minerilor li se vor da şi lor prime cu ocazia zilei lor. „Minerii din Divizia Minieră vor primi prime de ziua lor. Ziua Minerului este stabilită pentru data de 15 august iar primele în valoare de 700 lei, 600 lei şi 100 lei tichete se vor da până la acea dată”, a precizat directorul general Daniel Antonie.

    Pe profit, dar fără lichidităţi

    Dacă în CE Oltenia situaţia este bună şi permite acordarea de prime, la Minprest apele nu sunt chiar atât de limpezi. Chiar dacă unitatea scriptic funcţionează pe profit, la ora actuală acesta cifrându-se la şase miliarde lei vechi, din punct de vedere al lichidităţilor se stă mai slab. Directorul general adjunct Alin Văcaru a declarat că unitatea doreşte să acorde o mică facilitate salariaţilor însă are nevoie de lichidităţi, bani care vin mai greu de la CE Oltenia. Directorul general adjunct din cadrul Minprest dă asigurări însă şi susţine faptul că în situaţia în care se va putea face rost de banii necesari, aproximativ 1,2 miliarde lei vechi, celor 1.200 de angajaţi li se vor acorda prime în valoare de 100 lei net/angajat. „Din punct de vedere contabil unitatea stă bine şi înregistrează un profit bun pe primele şase luni ale anului, însă stăm mai rău cu încasările. În funcţie de cum vom încasa de la CE Oltenia vom acorda această facilitate angajaţilor, având în vedere condiţiile grele în care lucrează dar şi salariile mici pe care le au. Este posibil ca pe 10 -15 august, când se vor da salariile angajaţilor, să le dăm şi această primă, deşi nu este prevăzută în contractul colectiv de muncă”, a explicat pentru Acces Tv directorul general Alin Văcaru. În prezent, Minprest are de încasat de la CE Oltenia facturi în valoare de 60 miliarde lei vechi, din care 20 miliarde sunt la termenul scadent.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: