spot_img
8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăEconomicZiua și recordul pentru euro

    Ziua și recordul pentru euro

    Puseul depreciativ al monedei naționale față de cea unică, care s-a declanșat miercurea trecută, s-a accentuat joia aceasta, când a fost atins al doilea maxim istoric consecutiv.
    Cursul euro a crescut de la 4,9610 lei la 4,9731 lei. În cursul nopții, cotațiile s-au stabilizat în jurul valorii de 4,96 lei, semn că speculatorii așteptau să vadă reacția BNR, după deprecierea de miercuri.

    Joi, piața s-a deschis la 4,961 lei, singura direcție care a urmat fiind în sus, până la nivelul de 4,974 lei.

    La scăderea leului contribuie creșterea dolarului american, ce a provocat renunțarea la activele considerate riscante, precum valutele de la marginea zonei euro. De altfel, moneda maghiară și cea poloneză au pierdut joi între 0,9 și 1% față de moneda unică, și s-au depreciat la 373,04 forinți/euro, respectiv 4,5355 zloți/euro.
    Creșterea cererii de dolari este cauzată de lipsa unui acord între administrația Biden și majoritatea republicană din Congresul american în ceea ce privește majorarea plafonului de îndatorare al Statelor Unite. Aceasta face ca economia SUA să se afle într-un moment delicat, de intrare în incapacitate de plată, așa cum avertizează șefa Trezoreriei, Janet Yellen.

    Dobânzile interbancare se mențineau la minime ale ultimelor zece luni. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,60 la 6,59%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a alunecat de la 6,71 la 6,69%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a coborât de la 6,94 la 6,90%.

    Moneda elvețiană se menținea în jurul valorii de 0,975 franci/euro iar media ei a urcat la 5,1061 lei, nou maxim al ultimilor 8 luni. Cursul lirei sterline s-a apreciat la 5,7169 lei.
    Metalul galben a scăzut la 1.968 – 1.982 dolari/uncie, astfel că prețul gramului de aur a coborât la 292,2952 lei.

    Bitcoin a crescut joi la 27.163 – 27.463 dolari iar ether la 1.815 – 1.832 dolari.
    Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: