spot_img
14.5 C
Târgu Jiu
marți, mai 21, 2024
Altele
    AcasăEditorialBate Vântu …

    Bate Vântu …

    Când a spus Ioana Maria Vlas că Sorin Ovidiu Vântu nu va fi judecat niciodată, cred că au fost prea puţini acei care au crezut-o. Sau poate au crezut-o doar aceia care îl cunosc pe SOV, cel puţin la fel de bine ca ea. Vlas şi-a dat seama că Vântu este intangibil, în perioada în care au fost amândoi complici în afacerea FNI. Toată lumea cunoaşte ceea ce s-a întâmplat atunci, mai ales păgubiţii, adică naivii care au mai crezut că după atâtea falimentări de bănci şi tunuri financiare diverse, se mai pot pricopsi cât a bate din palme. Atunci Vlas, cea care a fost de negăsit, o vreme bună, s-a ales, în sfârşit cu vreo şapte ani de puşcărie. Ba încă se învăţase acolo, de nici nu voia să mai iese afară. Vântu, nimic! Nici măcar nu a fost deranjat sau ameninţat cu un pai, sau cât l-a pişca un purice. La fel şi Carmenco Petrovici, cel care a girat banii deponenţilor, pardon naivilor, cu fondurile CEC. Atunci a început a se coase legenda intangibilului Vântu. Se vorbea despre el, şi încă se vorbeşte că ar avea puteri nelimitate. Adevărul este că nu şti cum să-l iei şi de unde să îl iei. Sunt voci care au susţinut cum că pentru multă vreme ar fi condus România, din umbră. Nu ştiu cât este de adevărat, dar ştiu, de fapt ştim cu siguranţă, că în noaptea din ajunul alegerilor prezidenţiale din 2009, l-a chemat la ordin în creierii nopţii, pe principalul candidat la fotoliul de la Cotroceni, nimeni altul decât Mircea Geoană. Şi s-a dus Mircea, şi dus a fost! Acum se pare că este dus de tot. Fiind la acea dată stăpânul unuia dintre cele mai importante canale de televiziune, Vântu a avut în cuvânt greu de spus în ecuaţia alegerilor prezidenţiale. De atunci îl ţine Băsescu minte bine, şi se pare că nici nu îl va uita curând. De acolo şi seria tentativelor de întemniţare asupra lui SOV, dar care au eşuat de fiecare dată. Ultima tentativă soldată cu ultimul eşec, a fost cea cu falimentarea Petrom Service. Pus în „pripoane” doar pentru o săptămână, Vântu a spălat cu procurorii pe jos şi s-a strâmbat oleacă la judecători, în aşa fel încât l-au şi pus pe liber, una-două! De aici şi siguranţa cu care Ioana Maria Vlas susţine că Vântu nu va putea fi judecat niciodată, dar aminte arestat. De fapt, spune şi folclorul şi literatura şi proverbele, de unde s-ar fi născut ele, că vântul este de neînlănţuit. În plus, mai şi bate …

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: