spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăEditorialCultura democraţiei

    Cultura democraţiei

    Democraţia înseamnă raţiunea acceptării. Puterea oricărui conducător se regăseşte în instrumentele pe care le are la îndemână în exercitarea ei, de aceea revenirea lui Traian Băsescu la Cotroceni nu este un motiv de bucurie nici pentru popor şi nici pentru politicieni. Traian Băsescu poartă pe umeri mai multe contestaţii decât oricare dintre politicieni, însă, în mod paradoxal poartă aceeaşi contrapondere a responsabilităţilor cotidiene. De acum în acolo, orice poticnire a politicii româneşti îl are pe Traian Băsescu pe post de încasator. Guvernul va primi mai puţine bile negre pentru că a anulat oprimările pecuniare ale bugetarilor şi pensionarilor. Traian Băsescu este singurul care va fi făcut răspunzător şi pentru nereuşitele politicienilor afectaţi de luptele la baionetă la care s-au dedat în această vară de secetă şi confruntări secetoase. S-a anunţat că alegerile parlamentare vor fi în 2 decembrie, înaintea „pomenii porcului” din satul gorjean. Cum în toamna aceasta va bate vântul prin pătule şi bugetele de familie vor fi zdruncinate din baniţa de boabe de porumb, necesare îngrăşării porcului, pentru candidaţii de pe colegiile Gorjului, mita electorală ar putea fi formată din tărâţe şi alte ingrediente necesare în gospodăria ţărănească. În urmă cu 4 ani nişte candidaţi la primării au împărţit grâu şi porumb prin câteva sate şi cu toate acestea n-au reuşit să câştige mandatele. Acum primarii au venit la putere pe un intens vot negativ la adresa PDL şi a lui Traian Băsescu. Poporul isterizat a fost aproape orb pentru că nimeni nu i-a spus ce va urma după alegeri, cum nu-i spune nici acum că mulţi dintre viitori aleşi nici n-ar trebui să candideze deoarece nu au CV-ul atât de curat pe cât îl impune reformarea clasei politice. Am spus-o şi cu alte ocazii, fără migraţia parlamentară criza politică n-ar fi fost posibilă în Români. Însă desigur nici un parlamentar ales uninominal nu acceptă că fără partid n-ar fi fost nimic. Ar trebui ca pentru migratori pedeapsa să fie exemplară, să-şi piardă mandatul de parlamentar şi să aibă interdicţia să mai candideze pe lista altui partid vreme de 5 ani. În felul acesta democraţia ar avea de câştigat. Altfel va rămâne un fel de bizanţ al Uniunii Europene cu manifestări fanariote şi nemulţumiri populare care pot duce până la violenţă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: