spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEditorialDistrugerea sportului din România

    Distrugerea sportului din România

    Încă de când antrenorii emeriţi, Belu şi Bitang au fost numiţi consilieri prezidenţiali, mi-am dat seama şi m-am exprimat că se pregătesc nişte măgării fără precedent, în dauna sportului din ţara noastră. Prea puţini mi-au dat importanţă la acea vreme, foarte mulţi considerând că datorită meritelor pe care le-au avut în progresul şi rezultatele gimnasticii, au fost ridicaţi la un asemenea „nivel”. Este lesne de înţeles că menţinerea lor în afara sălii de sport, urma să conducă la declinul treptat al gimnasticii feminine din România. Dar spre norocul general, cuplul de antrenori a revenit la costumul de trening. Acum am ajuns la o concluzie în urma observaţiilor făcute de câţiva ani încoace, şi anume că se lucrează sistematic la distrugerea fotbalului nostru. Ca să fiu mai explicit, priviţi câte echipe de top din Liga lui Mitică au ajuns de izbelişte, sau au dispărut de pe prima scenă a fotbalului românesc. Acum, campioana şi vicecampioana Ligii I, adică Steaua şi Pandurii sunt supuse unor atacuri şi hărţuieli de neimaginat, luând în calcul faptul că aceste evenimente se produc tocmai când aceste două echipe activează în grupele cupelor europene, ceea ce aduce doar cinste şi onoare fotbalului românesc, României, în general. Stelei, după ce i-a fost încarcerat conducătorul, este supusă la tot felul de atacuri şi presiuni nejustificate, atât din partea presei, cât şi culmea, din partea celor mai apropiaţi oameni ai clubului, persoane care au făcut carieră şi s-au îmbogăţit de pe urma clubului din Ghencea. La Pandurii, de o bună bucată de vreme, sunt descinderi peste descinderi, controale peste controale, mascaţii poliţiştii şi procurorii nu se mai termină de pe la sediul clubului, de parcă l-au găsit pe al doilea bin Laden, la clubul din Târgu Jiu. Consider că indiferent ce ar fi fost şi ce s-ar fi comis, nu acesta era momentul ca echipa de pe Jiu să fie luată cu asalt. Asalt interminabil! Dacă cineva a avut interesul să distrugă echipa şi să umbrească sau să terfelească meritele lui Condescu, putea să încerce mai de vreme sau mai târziu, dar nu tocmai acum când Pandurii se află în cel mai frumos an, cea mai frumoasă perioadă din istoria clubului. Atitudinea luată de antrenorul Cristi Pustai este destul de elocventă …

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: