Un pamflet cu iz de bitum, noapte și postări virale
Scenariul începe într-o noapte tulbure, când subprefectul, înarmat cu lanterna, o cameră de telefon și un profund simț al civicului urban, descoperă… ororile unei grămezi de pământ ud.
O, grămadă nemiloasă! Morman al decăderii noastre civice!
„RUȘINE!”, tună subprefectul, în timp ce planeta se oprește în loc pentru a contempla acel metru cub de balast „aruncat pe furiș”. Deși nu știm sigur cine l-a văzut și cine nu, important e că… el a postat primul.
Imaginea devine virală în cercurile administrative ale Facebook-ului local. Un like, două, nouă. O inimioară de la colegul de birou. Emoție pură.
În partea cealaltă a frontului, directorul Edilitara, se trezește cu o notificare și-o ceașcă de cafea.
„RUȘINE pentru manipulare!”, răspunde dânsul.
Edilitara „nu aruncă”, ci intervine în regim de urgență . 24/24. În tăcere.
–Avarie la conductă? Da.
– Balast lăsat temporar? Da.
– Subprefect în rol de Batman civic cu telefonul în mână? Categoric.
Cei doi nu discută interinstituțional, cum era firesc.
Se comunică prin postări pe Facebook, cum e „normal” într-o lume unde comunicarea si pragmatismul este înlocuit de postările emoționale.
Final dramatic:
Subprefectul, în loc să ridice telefonul, ridică acuzații.
Directorul, ridică moralul echipei Edilitara cu un comentariu :
„DOMNULE SUBPREFECT, MAI PUȚIN SPECTACOL, MAI MULT RESPECT!”
Epilog:
Cetățeanul rătăcit între cele două tabere se întreabă dacă balastul acela o fi fost, într-adevăr, criminal de mediu sau doar o piatră aruncată pe câmpul politic.
Între timp, mormanul a fost ridicat, avaria remediată, dar postările… rămân pe Facebook, ca o capsulă a rușinii administrative.
Slavă cerului, avem telefon cu blitz și conturi pe retelele de socializare !

