spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăEditorialFără unitate nu există…Putere

    Fără unitate nu există…Putere

    România este ţara tuturor posibilităţilor. Într-o Românie a zilelor noastre aş fi vrut să văd mai multă unitate…aş fi vrut să cred, că măcar pentru un moment certurile, aşa bolşevice cum erau, s-ar fi stins în negura timpului, însă, nu s-a întâmplat nimic. Mai mult aruncăm bomba dintr-o parte în alta numai-numai de-ar crăpa în mâinile duşmanului nostru…politic. Doi români au pierit în Algeria, sub praful de puşcă al unor străini care nu duc povara războiului nostru, ci al lor, un război rece care face ca mii de ochi din lume să lăcrimeze, fără a mai aştepta nimic în schimb decât o fărâmă de răzbunare. Toţi ne întrebăm ce s-a întâmplat şi cum ar trebui să intervenim să oprim aceste grupări teroriste care ne marchează istoria viitorului, un viitor nul pentru familiile ale căror oameni au pierit pe pământ algerian. Şi cu toate acestea, în timp ce minţile noastre se frământă să găsească soluţii, guvernanţii noştri se ceartă care cum a intervenit, de ce nu s-a intervenit la timp, cine sunt vinovaţii, cine trebuie să plătească sau mai nou „ce ne asumăm din ce s-a întâmplat în Algeria”, citându-l pe Băsescu. Faptul este consumat, nu mai putem aduce aceşti oameni înapoi, deşi am da orice să o facem şi nici nu putem promite că astfel de evenimente nu vor mai avea loc, dar putem, măcar „aparent” vorbind să vedem ce putem face pe viitor ca astfel de evenimente să fie cât mai rare şi cât mai puţin actuale în prezentul naţiunii noastre. Unitatea în astfel de momente este crucială, însă, este tragic că nu putem face nimic din ce am promis, măcar pentru binele nostru, dacă nu pentru binele poporului, care cică ne-a ales….Devenim orbi în faţa unui eveniment care este atât de vizibil tragic şi palpabil încât orice nevăzător de pe planeta aceasta l-ar putea vedea. Ne ascundem după un paravan meschin şi reuşim din nou să arătăm că gâlceava nebună în astfel de momente primează şi nu unitatea, altruismul, starea de bine, nonpolitica şi virtutea de a fi om şi de arăta, câtuşi de puţin că îţi pasă. Terorismul este un subiect pe care, din teama nebună de a rămâne fără cuvinte, nu îl pot expune. E prea dureros şi prea crunt să vezi că oamenii din ţara ta mor într-un război tacit şi inexplicabil, în faţa unei sorţi pe care cu siguranţă ai fi vrut-o altfel. Însă, m-aş bucura dacă pentru câteva momente oficialii statului ar lăsa „capra vecinului” şi s-ar zbate, împreună, sub acelaşi acoperiş, să găsească soluţii şi strategii care să ne „ferească” de acest criminal în serie, numit terorism. Cum ar spune Honore de Balzac: „Fără unitate în acţiune nu există putere…”

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: