spot_img
Altele
    AcasăEditorialGeaba-i rău, că tot îi bine!

    Geaba-i rău, că tot îi bine!

    Faptul că Pandurii a suferit un eşec pe Cluj Arena, nu este nicio tragedie sau vreo mirare din niciun punct de vedere, oricum ai privi lucrurile. Unu, fiindcă Pandurii îşi îndeplinise, chiar îşi depăşise obiectivul, calificându-se în grupele Europa League, doi fiindcă fiind o debutantă în cupele europene, nu poate emite pretenţii mari, trei fiindcă a întâlnit o echipă superioară atât din punct de vedere al valorii lotului, cât şi din punct de vedere al finanţării. Patru, dacă este permis, echipa noastră nu prea se simte bine pe arena clujeană, poate că acest stadion este cu ghinion pentru trupa lui Pustai. Iar cinci, şi nu în ultimul rând, Pandurii neavând un stadion la pretenţiile UEFA, joacă mereu în deplasare. Urmărind meciul am observat că echipa noastră s-a comportat destul de bine în faţa puternicului adversar din Ucraina, Dnepr fiind cotată momentan, cam la valoarea Şahtiorului lui Mircea Lucescu, pe care a şi învins-o în campionatul ucrainean, nu cu mult timp în urmă. Pandurii s-a comportat bine în teren, iar cu puţină baftă care este imperios necesară în astfel de confruntări, putea să obţină un scor bun. Urmărind comentariile de după meci, am constatat că nimeni nu a acuzat echipa de pe Jiu că ar fi făcut un meci slab, sau că nu a învins adversarul. De fapt se cunoaşte deja că Pandurii face jocuri foarte bune pe terenul adversarelor, cum au fost partidele cu Hapoel şi Braga, echipe care nu sunt cu nimic mai prejos faţă de Dnepr. Dimpotrivă. Marin Condescu, şeful Pandurilor, cu optimismul caracteristic, a declarat că Pandurii joacă fără presiune, nimeni neexercitând aşa ceva asupra echipei, orice punct adus, orice joc bun fiind un bonus, obiectivul fiind deja îndeplinit. Ca o concluzie firească, se poate spune că Pandurii a ajuns acolo unde nimeni sau aproape nimeni nu se aştepta, în postura de vicecampioană a României şi de participantă în grupele Europa League. Aşadar, RESPECT Pandurii!

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: