Grotescul campaniei electorale

Cu naivitatea care uneori mă caracterizează, ajunsesem să cred că odată ce am prins oarece rădăcini printre ţările civilizate ale Europei, ne-am mai civilizat şi noi, românii, cât de cât. Bine, bine, nu am crezut că gâlgâim de maniere şi rafinament, de la ăl mic la ăl mare, de la vlădică la opincă, dar măcar cei care se pretind de-o funcţie de primar, sau mai sus de-atât, să fi învăţat ceva din civilizaţia occidentală, că prea s-au întrecut cu plimbările pe acolo. Debutul acestei campanii electorale a lăsat de înţeles că nu este nimic nou sub soare, în ceea ce priveşte modul civilizat de exprimare electorală. Dacă vorbeam despre modul necivilizat, aici se poate spune că sunt noutăţi, fiindcă grotescul, insinuările, minciuna, jignirile, ameninţările, calomniile sunt la cote mai alarmante, ca oricând. Un aspect al acestor bulibăşeli constă în modalităţile hilare de afişare a candidaţilor. Mutrele zgâite ale candidaţilor parcă te agasează cu privirea de pe galantarele magazinelor, staţiile de autobuz, pereţii clădirilor sau în ultimul rând, de pe panourile de afişaj. Parcă nu ar fi un aspect prea condamnabil, având în vedere că deja ne-am obişnuit cu astfel de situaţii, dar când vezi aceeaşi mutră în zeci sau chiar sute de exemplare în acelaşi loc, parcă te-apucă damblaua. Asta mai e cum mai e, dar când îi vezi afişaţi pe tot felul de stâlpi, pe capete de poduri, pe corcoduşi, pe closete, pe hornuri, prin ferestre de vile, case sau colibe, pe porţile oamenilor, pe toate gardurile, pe tractoare, pe căruţe, pe unde nici nu te-ai mai gândi, te-apucă râsu’-plânsu’, când vezi cine are pretenţia să conducă destinele unei comunităţi. Partea alarmantă a situaţiei o reprezintă felul cum se exprimă în public prin portavocile instalate pe maşini, sau prin pliantele care ajung dorite sau nu, sub ochii electoratului. Laude, minciuni, insinuări, calomnii, cu duiumul. De regulă, ţintele calomniilor sunt primarii aflaţi în exerciţiu, şi care, de regulă, candidează din nou. Sloganuri ca „Jos mafia!”, „Jos cu hoţii!”, sunt atribuite fără a se ţine cont de nimeni şi de nimic, cu toate că primarul-ţintă, poate fi un om onest, care a făcut multe lucruri bune pentru comunitatea respectivă. Nu se ţine cont nici măcar de lege, fiecare face ce vrea şi cum vrea şi când vrea. Este abia începutul. Voi reveni când vor intra în scenă bătăile cu sau fără pari, marile şantaje, şi ameninţările publice. Nimeni nu le doreşte, dar la noi, sunt inevitabile, ca de fiecare dată.