Haita de hiene de la…centru

Nu ştiu cum aş putea cataloga sentimentul acesta de gloată comunistă, tranşată în cel mai bizar loc, într-un loc unde disperarea de a face un ban în plus te lasă să calci, alene, peste cadavre, fără nici o urmă de resentiment. Presa din România s-a transformat într-o haită de hiene care urmăreşte orice ar putea însemna pradă, chiar şi cel mai banal subiect iar oamenii, din dorinţa de a mai afla ceva nou, răscolesc cu interes paginile unui ziar care demult nu spune mai nimic, dar o fac…Hienele acestea sunt peste tot, adulmecă, miros, analizează şi atacă când nici măcar nu te-ai fi aşteptat, dar o fac bine încât continuă la fel de sfidătoare ca atunci când au făcut-o prima dată. Am cunoscut indirect, jurnalişti reci, care tranşează imatur şi aproape realist un subiect care ar fi putut fi tratat simplu, discret şi desigur cu imparţialitatea de rigoare. Dar de ce nu am putea face noi un circ dacă am avea cum pentru că sărăcia este atât de mare încât dacă putem, scoatem bani şi din piatră seacă. Un aşa-zis tabloid din România şi-a permis ieri să publice o ştire de-a dreptul înfiorătoare călcând peste orice, de la principii, la valori, de la imparţialitate, la tot ce înseamnă codul deontologic al unui jurnalist care se vrea profesionist. Subiectul perfect pentru astfel de hiene a fost chiar subiectul morţii Vioricăi Bulai, care dacă nu le năştea pe Alina, Ramona sau Monica acum nu ajungea subiect de presă în toate ziarele din România. Zeci de jurnalişti s-au aflat ieri la Bacău să dea ştirea iar tabloidele s-au întrecut în titluri halucinate, călcând, cum spuneam, peste demnitatea unei familii care ar fi dorit să-şi plângă mama aşa cum se cuvine, într-o linişte de care nu au avut parte. Şi din lipsă de picanterii au reuşit să inventeze fapte care nu au existat în realitate, dar care au făcut deliciul prostimii care a apucat ieri să citească astfel de ştiri. La fel s-a întâmplat şi în cazul lui Cioabă, numai că aici lucrurile s-au complicat, pentru că subiectul a luat amploare iar presa a sesizat imediat, fiind de altfel pe aceeaşi lungime de undă cu…necuratul. Ce să mai vorbim? Şi eu fac parte din presă, sunt la început, îmi place să învăţ de la oamenii de la care am ceva de învăţat şi de multe ori tac pentru că ştiu că…tăcerea poate fi de aur. Imparţialitatea, demnitatea sau pur şi simplu omenia, dincolo de acest statut de jurnalist, poate face multe şi poate, dragi colegi, să aducă subiecte mai bune şi mai vizualizate decât toate ştirile acestea mizere cu care am apucat, fără voia mea, să iau contact în aceste zile. Dacă nu mă credeţi experimentaţi şi dacă rezultatul experimentului va fi benefic, atunci cred că presa din România va redeveni ce-a fost: a patra putere în stat, o putere de informare incredibilă şi un respect „maxim” pentru toţi cei care aşteaptă de la noi mai mult decât putem noi cere….