spot_img
20 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăEditorialIa calul, neamule!

    Ia calul, neamule!

    Scandalul din Marea Britanie, apărut după ce s-a descoperit faptul că unele dintre pachetele de lasagna vândute în magazinele din Regatul Unit de către un grup agroalimentar internaţional nu conţineau, aşa cum se menţiona pe etichetă, carne de vită, ci carne de cal, s-a extins până la noi, aici, în Târgu-Jiu. Oamenii parcă au văzut extratereştrii şi desigur, ca orice fiinţă care nu a studiat în viaţa ei proprietăţile unei astfel de cărnuri, aş fi zis să o lase mai moale cu explicaţiile şi să „belească” ochii în carte, pentru a vedea minunea. Bomba asta cu carnea este la fel de incredibilă precum episodul cu Papa, care mai nou a ales să demisioneze din funcţie. Carnea de cal este mult mai bună decât cea de vită şi staţi liniştiţi, confraţi britanici, n-a murit nimeni după ce a consumat această carne, care atenţie, are în medie 2,7% grăsime, 20,6% proteine, 0,013% calciu, 117 kcal, mai puţin decât carnea de vită, fiind recomandată din punct de vedere medical. De fapt, noi nu o consumăm, nu ştim să o preparăm şi ca atare nu apreciem savoarea cărnii de cal, noi românii, în general, care suntem deseori aruncaţi în megascandaluri, doar-doar vom fi expulzaţi ca nişte gunoaie din Marea Adunare a Europei. Ei şi ce se va întâmpla atunci! Cum vor reacţiona autorităţile când se va demonstra că românii nu au avut nici o vină? Ce vor spune britanicii care mai nou, nu ne vor în ţara lor, deşi aici ei, ca şi naţiune, sunt trataţi mai bine ca Papa, aici în România, ţara de „dincolo de civilizaţie”. Nu vi se pare totul cusut cu aţă albă? Mie da, nu că aş fi eu vreo subiectivă sau vreo patrioată, dar chiar aşa, românii sunt vinovaţi pentru absolut tot ce se întâmplă rău în Europa? Şi evenimentul ăsta colosal, aşa rău cum e, se poate transforma peste noapte, în cel mai benefic eveniment pentru România, pentru că, de ce să nu spunem, dragi britanici veţi constata, că după ce aţi consumat carnea de cal, vă veţi simţi mai bine şi veţi iubi ca şi noi România mai mult şi mai mult şi ne veţi ruga să vă primim în această ţară de „dincolo de civilizaţie”. Situaţia tragică este că această acţiune s-a realizat fără controlul autorităţilor, de nişte oameni neautorizaţi şi poate cantitatea de carne nu era furnizată de nişte abatoare, ci de nişte confraţi de-ai noştri, care au vrut şi ei să transforme peste noapte mârţoaga în delicatesă culinară! Şi voi vă supăraţi dintr-atâta! Tragicul evenimentul constă în etichetarea greşită, înşelăciune poate sau eu mai ştiu ce se ascunde acolo, şi nu în faptul că britanicii au gustat şi ei din bunătăţile tradiţionale româneşti, pentru că au gustat, fără să simtă vreo diferenţă…Din păcate însă se vorbeşte prea mult de România la capitolul „prost îmbrăcaţi” şi ce e şi mai tragic este faptul că toate Rufele murdare din Europa se spală în apele tulburi ale unei Românii, care în ritmul ăsta va intra în spaţiul Schengen…la Paştele Cailor!

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: