Este prea binecunoscut faptul că Traian Băsescu se foloseşte de om, după carte îi dă cu piciorul. Dar nu îi dă aşa, nitam-nisam, pe nepusă masa, mai întâi îi găseşte motive, urmează datul în vileag, apoi urmează presiunile, mai apoi, presiunile insuportabile, iar dacă nu intervine „ieşirea în decor” de bună voie, atunci apare Băse la rampă, arătând cu degetul şi consfinţind umilirea şi debarcarea. Dacă individul luat în vizor, renunţă de voie şi la timp, şeful Partidului Pedelist Român, Traian Băsescu, nu mai foloseşte „metodele specifice”, individul scăpând nemazilit, chiar fiind lăsat să-şi vadă de „alte treburi”, pe mai departe. De regulă Băsescu loveşte pe cei mai apropiaţi oameni ai săi, pe cei care l-au ajutat să se cocoţeze acolo unde nici n-a visat să ajungă, oamenii care l-au ajutat să treacă peste toate problemele cu care s-a confruntat de-a lungul timpului. Nici lor nu le vine să creadă, când se văd ajunşi din oameni de bază în formaţiunea democrat –liberală, debarcaţi tocmai atunci când credeau că funcţia de ministru sau parlamentar le este cam mică, deci nici nu le vine a crede că au ajuns simpli membrii de partid, sau un piculeţ mai sus. Primul care a fost lucrat şi lovit a fost chiar cel carte l-a lansat pe Băsescu, şi anume, fondatorul şi totodată primul lider al Partidului Democrat, Petre Roman. Fostul prim-ministru, i-a acordat toată încrederea lui Băsescu, l-a ţinut aproape, l-a făcut numărul doi, în partid, iar acesta când a prins momentul l-a săpat, l-a răsturnat, şi l-a transformat într-un „decedat politic”, pentru totdeauna. Următoarea mare victimă a lui Traian Băsescu, a fost Theodor Stolojan. Promiţându-i funcţia de şef al statului, l-a atras pe „dragă Stolo” în partidul său, cu o aripă liberală. Apoi a urmat „îmbolnăvirea” forţată a celui fraierit, „plânsul” pe umăr, promiterea funcţiei de prim-ministru, apoi, mai târziu, transformarea într-un anonim. Următorii granzi aruncaţi ca pe măselele cariate, au fost cei care au muncit supuşi şi neobosiţi pentru a-l împăuna din nou în funcţia de preşedinte, pe fostul marinar. Berceanu şi Videanu, apoi Blaga, nici în ziua de azi nu s-au dumirit că putea să li se întâmple aşa ceva. Marii miniştrii şi totodată oamenii de acţiune ai lui Băse, daţi afară după ce şefu’ s-a văzut din nou cu sacii în căruţă, scurt şi fără cârâială. Pe ultimul nici acum nu îl lasă în pace, tracasându-l cu tot felul de nimicuri, cum ar fi acum, cu nişte interceptări telefonice. Cine va urma, nu se ştie sigur, dar este totuşi uşor de anticipat. Cei mai apropiaţi, cei mai servili, oamenii de care s-a folosit, iar acum îi percepe ca pe o piedică în calea demersurilor sale. Sunt curios ce mutră va face bietul Boc, şi ce explicaţii publice va da, când se va trezi în aceeaşi situaţie cu miniştrii pe care i-a „remaniat”. Vasile Blaga, personajul care prezenta cea mai mare încredere şi cea mai serioasă atitudine în rândul populaţiei, dintre membrii PDL, parcă îl văd undeva cu coatele pe masă şi capul între mâini, repetând obsesiv proverbele: „Cine-o mai face ca mine, tot ca mine să păţească!” şi „Omul cât trăieşte, învaţă!”. Am amintit doar granzii aruncaţi de Băsescu, după ce s-a văzut „om”, fără a mai aminti de cei din imediata apropiere, dar cu o muncă tot la fel de susţinută în slujba lui Băsescu, cum a fost Ionel Manţog …
