spot_img
Altele
    AcasăEditorialUn 3 - 1 la rupere de gură! Gura presei

    Un 3 – 1 la rupere de gură! Gura presei

    Sir Alex Ferguson este antrenorul lui Manchester United, de 25 de ani. Fiind unul dintre cei mai mari antrenori ai lumii, din toate timpurile, a reuşit în tot acest sfert de veac să aducă numeroase trofee în palmaresul clubului, dar nu pe toate. A câştigat peste 800 de meciuri, dar nu pe toate. A câştigat trei trofee de Champions League, dar nu pe toate. La fel şi Cupa Reginei, supercupe, pe nici unele nu le-a luat pe toate. Este iubit în Manchester, este respectat în întregul Regat. La fel se poate spune despre oricare dintre marii antrenori ai lumii, fie el Murinho, Bechembauer, Helenio Herrera, Lipi, Lucescu, Lobanovschi, van Gaal, Milutinovici, Cruiff, Guardiola, Cruyff, Zagalo, sau oricare altul. Când vine vorba despre cei ce antrenează pe mioriticele plaiuri, situaţia se schimbă radical. Aici trebuie să câştigi toate meciurile, toate trofeele, tot ce se dispută, indiferent că este vorba despre jocuri amicale sau oficiale. Dacă nu câştigi pe bandă rulantă, rişti să fi dat afară de către patron, huiduit de către suporteri, sau tocat mărunt de către presă. Victor Piţurcă este unul dintre antrenorii cu rezultate frumoase, atât la nivel de echipe de cluburi, cât şi la nivel de echipă naţională. Toate bune şi frumoase, până la o înfrângere, indiferent că este ea cu Lituania acasă, în meci oficial, sau cu Belgia în deplasare, în meci amical. Ca să nu mai dezgropăm morţii, ce s-a întâmplat cu ani în urmă, aş face o referire doar la ultimele două meciuri, amicale de altfel, susţinute de către prima noastră reprezentativă. Aceste două meciuri, au avut ca scop principal, declarat de la bun început, de a rula mai mulţi jucători, în vederea formării unei echipe competitive, care să ne scoată odată din grupa a treia valorică, prin calificarea la turneele finale, european sau mondial. Era evident că venind cu o echipă „pe-ncercate”, nu poţi să ai un rezultat bun într-un meci cu Belgia, şi încă pe terenul acesteia. Totuşi, dacă nu ar fi fost acea ratare de penalti a lui Raţ, din minutul 88, elevii lui Piţi ar fi scos un rezultat destul de mulţumitor, în faţa solidei echipe a Belgiei. Foc şi pară, tunete şi fulgere! De ce a băgat pe ăia, de ce a rulat atâţia, de ce nu a egalat, de ce nu a câştigat, că suntem terminaţi, că suntem iremediabili, că vai şi-amar …! Dar a venit victoria cu Grecia, care a pus capac la toate şi la toţi. Bieţii scandalagii din presă, ce s-or mai face ei, acum? Parcă-mi vine să le plâng de milă! Cât şi-o roade ei, unghiile, că a bătut România …! Le-aşi sugera să stea liniştiţi, că în mod sigur, vor urma şi eşecuri …

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: