spot_img
-3.2 C
Târgu Jiu
miercuri, februarie 12, 2025
Altele
    AcasăEducatieElevi și studenți ajutați cu bani să urmeze cursurile universitare

    Elevi și studenți ajutați cu bani să urmeze cursurile universitare

    Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu implementează proiectul „Universitatea pentru toți”, în valoarea totală de aproape 8 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile. Acest proiect își propune să ofere sprijin concret pentru 351 de persoane, cu scopul de a reduce abandonul școlar și universitar, de a crește accesul la educație și de a susține incluziunea socială.

    Proiectul își propune să sprijine accesul și participarea la educație pentru două categorii principale de beneficiari. Astfel, 162 de elevi și absolvenți de liceu din promoțiile ultimilor doi ani școlari anteriori anului școlar, care nu au promovat examenul de bacalaureat, vor fi sprijiniți să finalizeze studiile preuniversitare și să continue parcursul educațional. De asemenea, 189 de studenți ai Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, provenind din grupuri și medii defavorizate, vor fi ajutați pentru a diminua riscul de abandon universitar și a-i ajuta să-și finalizeze studiile.

    „Elevii vor beneficia de sprijin suplimentar pentru recuperarea decalajelor de învățare, pentru pregătirea examenului de Bacalaureat sau admiterii la studii universitare de licență prin intermediul unui pachet de activitați remediale atractive și de subvenții lunare de 300 lei pe o perioadă de 16 luni. Studenții vor avea acces la activități de mentorat, consiliere vocațională, workshop-uri (educație financiară, public speaking), comunități de învățare și programe remediale și vor beneficia de subventii lunare in valoare de 330 lei pe o perioadă de 16 luni. Studenții cu dizabilități vor beneficia de servicii de consiliere și îndrumare și vor avea acces la echipamente și tehnologii adaptate pentru a le facilita accesul la educație.

    Proiectul va contribui la reducerea disparităților sociale și economice, creșterea ratei de ocupare și incluziunea socială a persoanelor din medii defavorizate. Mai mult decât atât, dotările realizate în cadrul Universității vor oferi oportunități egale pentru studenții cu dizabilități, iar bunele practici și lecțiile învățate vor fi diseminate prin intermediul rețelei de colaboratori“, se arată într-un comunicat al Universității „Constantin Brâncuși”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!