spot_img
19.6 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEducatieMărțișoarele pictate pe lut și ghidajul muzeal, noi experiențe la Muzeul „Ștefulescu”

    Mărțișoarele pictate pe lut și ghidajul muzeal, noi experiențe la Muzeul „Ștefulescu”

    Participanții care au venit vineri la Atelierul de Mărțișoare organizat de Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, în cadrul Programului de Educație Muzeală, au avut parte de experiențe inedite. Ei au realizat mărțișoare pictate pe lut, iar cei care vin frecvent la aceste activități, din care fac parte și tururi ale expozițiilor muzeului, au avut ocazia să se transforme, pentru scurt timp, în „mici muzeografi”.
    Copiii care au considerat că au reținut, de-a lungul timpului, informații despre expoziția de istorie și arheologie, au putut contribui, atât cât s-au priceput, la ghidajul muzeal, pentru colegii mai noi. Ei au fost ajutați de muzeograful de serviciu, care i-a sprijinit când se împotmoleau și a completat informațiile de câte ori a fost nevoie. Această activitate interactivă i-a determinat pe toți copiii care au participat la program să fie foarte atenți la explicații, dornici să rețină cât mai multe informații, ca să poată participa și ei pe viitor la experiența de a fi, pentru câteva minute, „mici muzeografi”.
    Culorile complementare și fundița buclucașă
    O altă provocare i-a așteptat pe cei mici la Atelierul de Mărțișoare, la care au fost încântați să participe, după ce admiraseră în expoziție, printre vestigiile arheologice, bijuterii de lut, metal și alte materiale, vechi de mii de ani, ieșite din mâinile strămoșilor lor. Copiii au aflat, mai întâi, cum trebuie „asortate” culorile, adică, mai tehnic vorbind, care sunt culorile complementare, în așa fel încât să le așeze una lângă alta cu bună știință, pentru a realiza mărțișoare pictate pe lut cât mai frumoase, pe care mămicile sau alte persoane dragi să le poarte cu mândrie în piept și să spună că sunt realizate de ei. Mai greu a fost pentru copii să facă fundița la șnurul de mărțișor, având nevoie de îndrumare și chiar de ajutor, dar au promis că, pentru data viitoare, vor exersa acasă, făcându-și fundițele la șireturile de la încălțăminte.
    Aceste activități fac parte din Programul de Educație Muzeală, care este organizat de Consiliul Județean Gorj, prin Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”. Cei care doresc să participe, trebuie să-și ia bilete din timp, locurile fiind limitate. Activitățile care urmează și condițiile de participare pot fi găsite pe pagina de Facebook a muzeului: https://www.facebook.com/muzeulgorj .

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: