spot_img
21.3 C
Târgu Jiu
miercuri, septembrie 18, 2024
Altele
    AcasăEvenimentA ajuns în spital în urma unui conflict într-un bar din Turceni

    A ajuns în spital în urma unui conflict într-un bar din Turceni

    Un bărbat de 49 de ani a ajuns în spital în urma unui conflict într-un bar din Turceni.

    „La data de 28 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni au fost sesizaţi prin apelul 112 de către un tânăr de 30 de ani, din comuna Plopșoru, administrator al unei societăți comerciale, de pe raza localitații, cu privire la faptul că în incinta localului a avut loc un conflict spontan, între două persoane de sex masculin, unul dintre aceștia exercitând acte de violență asupra celuilalt.

    În urma primelor verificări efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, pe fondul unor discuții în contradictoriu, un localnic de 49 de ani ar fi fost agresat de un altul, în vârstă de 58 de ani, fără a-i provoca leziuni care să necesite îngrijiri medicale.

    În cauză s-a întocmit dosarul penal pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violențe“, au anunțat polițiștii.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!