spot_img
Altele
    AcasăEvenimentA fost amendat pentru că a apelat abuziv numărul de urgenţă 112

    A fost amendat pentru că a apelat abuziv numărul de urgenţă 112

    Un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din Turcineşti s-a ales cu o amendă în cuantum de 500 de lei, după ce a sunat la 112 să anunţe că a fost victima unei tâlhării. Totul s-ar fi întâmplat pe raza comunei Logreşti, iar poliţiştii din Stoina au intrat imediat în alertă. Echipajul poliţiei a ajuns la faţa locului şi a pornit cercetările în baza relatărilor presupusei victime. „Poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112, de către H.C., de 32 ani, din comuna Turcineşti, cu privire la faptul că în timp ce se afla pe raza comunei Logreşti, a fost deposedat prin violenţă, de suma de 7.000 lei şi un lănţişor din aur”, a declarat Daniel Ionuţ Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Din cercetările efectuate la faţa locului s-a constatat că fapta de tâlhărie nu se confirmă, aspectele sesizate de apelant nefiind reale. Pe parcursul audierilor s-a stabilit că apelantul a fost lovit cu palma peste faţă de către D.L., de 27 ani, din comuna Stoina, însă acesta nu l-a deposedat de bani sau alte bunuri. Pentru că a apelat în mod abuziv numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, poliţiştii au dispus faţă de H.C., măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 500 lei, conform prevederilor art. 32 lit. „a” din O.U.G. nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă. De asemenea, în acest caz au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul comiterii infracţiunii de loviri sau alte violenţe.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: