… Nici român ca ardeleanu’!

Parcă voind să contrazică afirmaţiile lui Mitică Dragomir, cum că din fotbal nu se pot câştiga bani, ci doar risipi, un cetăţean din Ardeal a luat o echipă de liga a treia, a finanţat-o bine, a adus-o în prima ligă şi a început să câştige la trofee pe bandă rulantă. Trofee de toate formele, mărimile şi culorile. Campionate, cupe, supercupe, eventuri, mai pe scurt, tot ce a fost de câştigat, ardeleanul le-a trecut în contul clubului CFR, din Cluj. Başca, seriile de zeci de milioane de euro, pentru participări. Cu toate eforturile şi metodele folosite de adversarii lui de la celelalte cluburi mult mai titrate, nimic nu l-a putut opri pe Arpad Paszkany, din acţiunile sale victorioase. Se pare că succesele sale sunt comparate (de către unii) cu cele ale strămoşilor săi, Attila, Gingis-Han, sau Timur-Lenk. Numai acele cutremurătoare personaje istorice, au îngrozit lumea, măturând pământul pe unde au trecut. La fel si strănepotul lor, Arpad, dacă nu a îngrozit, cel puţin a năucit lumea prin victoriile sale. Victorii se poate spune doar pe plan intern,
că dacă ne referim la bătăliile din afara ţării, alta este situaţia. Pe acolo le-a cam luat pe cocoaşă, cu toate că oastea sa a fost formată în marea parte, din mercenari de pe toate continentele. Asta, în repetate rânduri. Totuşi, dacă ne referim la cele de pe plan intern, victoriile sunt răsunătoare. Spre deosebire de strămoşii săi care repurtau victoriile prin atacuri rapide şi surprinzătoare de cavalerie, după care tot la fel de rapid se retrăgeau, spre a atrage adversarul în ambuscadă, strănepotul Arpad, le-a repurtat (se zice), mai mult diplomatic, acţionând direct la CCA. A mers şi merge în continuare pe o astfel de tactică, pentru a nu-şi arunca oamenii într-o luptă riscantă. Şi iac-aşa, victoriile şi implicit trofeele au venit neîncetat. Se pare că cei mai mari perdanţi în faţa acţiunilor sale, au fost şi sunt în continuare, doi combatanţi din oraşul întemeiat de fiul lui Vlad Dracul, cu peste cinci secole în urmă. Naşul şi finul, se pare că sunt la epuizare cu stocul de blesteme, înjurături, ameninţări, grimase şi tot ceea ce îi caracterizează, trecând pe infarcte, atacuri de cord, operaţii tot în aceeaşi zonă, etc. Poate că durerea nu le-ar fi fost aşa de mare, dar s-au dat şmecheri până au obosit şi alţii, dară minte ei. Şmecheria le-a ţinut bine de tot, până când a intrat în schemă, ardeleanul. Cu toate eforturile făcute de Becali şi Borcea, prin manevre, valize, brichete, Moţi – uni, intimidări, câte şi mai câte, trofeele merg spre Ardeal. Poate că nu le-ar fi ciuda atât de mare, celor doi bucureşteni, dar lumea începuse a-i crede ca fiind cei mai mari şmecheri. Nu-şi pot explica, cum pot ei să piardă trofee şi bani grei, când vorba aia, fac eforturi colosale, lăudându-se la televizor, sau prin presă, în general. În timp ce Arpi, tace şi le face. Să fie Arpi mai tare şi mai şmecher decât ei? Nu pot accepta această idee. Dar iată că e posibil. Orice.