spot_img
11.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăEvenimentA furat banii colegei de serviciu

    A furat banii colegei de serviciu

    Angajatul unei societăţi a ajuns în atenţia Poliţiei, după ce a fost dat în vileag că a furat banii din geanta unei colege de muncă. Oamenii legii au intrat pe fir şi au constatat, în urma investigaţiilor efectuate, că tânărul în vârstă de 18 ani, a sustras suma de 5.800 de lei din geanta ce aparţine unei femei. Totul s-a derulat timp de câteva zile, spun poliţiştii care au deschis dosar penal pe numele individului. Mai mult decât atât, tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, urmând să fie dus în faţa procurorilor pentru a-şi spune povestea. „Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, Biroului Investigaţii Criminale au documentat activitatea infracţională a lui M.V. M., de 18 ani, din municipiul Târgu-Jiu, angajat al unei societăţi comerciale, care timp de câteva zile, a sustras suma de 5.800 lei dintr-o geantă aparţinând lui M.C.M., din municipiul Târgu-Jiu, care se afla în biroul firmei unde acesta era angajat”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, George Neagoe.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    Amenințată de soț

    Băut la volan

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: