spot_img
16.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăEvenimentA intrat cu maşina într-o autoutilitară parcată regulamentar

    A intrat cu maşina într-o autoutilitară parcată regulamentar

    Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi prin SNUAU 112 despre faptul că pe strada Calea Severinului, din municipiul Târgu-Jiu, judeţul Gorj, a avut loc un eveniment rutier. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă constituită la nivelul subunităţii care a efectuat cercetarea locului faptei constatându-se că P.I.,de 57 ani, din municipiul Târgu-Jiu, judeţul Gorj, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Calea Severinului, din municipiul Târgu-Jiu, din direcţia strada Tismana spre Piaţă Centrală, a pierdut controlul direcţiei de deplasare intrând în coliziune cu o autoutilitară, ce era staţionată pe partea dreaptă a direcţiei de deplasare. În urma impactului a rezultat accidentarea uşoară a conducătorului auto. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

    Te-ar mai putea interesa

    Amenințată de soț

    Băut la volan

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: