spot_img
Altele
    AcasăEvenimentA intrat cu maşina într-un autocar

    A intrat cu maşina într-un autocar

    Poliţiştii din Târgu-Jiu au fost puşi în alertă de un bărat care anunţa prin 112 că pe raza comunei Drăguţeşti a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime. La faţa locului au pornit echipaje ale Poliţiei, dar şi o ambulanţă care a preluat victima rănită. Din primele cercetări efectuate s-a constatat că C.G., de 59 ani, din municipiul Târgu-Jiu, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, din direcţia Târgu-Jiu – Rovinari, la efectuarea manevrei de depăşire a unui autocar nu s-a asigurat corespunzător şi a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului, C.G. a suferit leziuni corporale, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Testaţi cu aparatul etilotest, C.G. a prezentat o concentraţie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. „În cauză a fost întocmit dosar penal pentru a fi lămurite cu exactitate împrejurările şi cauzele în care s-a produs accidentul de circulaţie, C.G. fiind cercetat şi sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care prezintă o concentraţie alcoolică peste limita legală”, a explicat Daniel Ionuţ Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj. Şi poliţiştii din Bumbeşti-Jiu au dat peste un şofer băut. Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Bumbeşti-Jiu l-au depistat în trafic pe C.G., de 39 ani, din oraşul Bumbeşti-Jiu, care conducea un autoturism pe str. ACH – Tetila, din localitate, având o concentraţie de 0,76 mg/l alcool în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Judeţean Gorj pentru recoltarea de probe biologice. Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, poliţiştii rutieri i-au reţinut permisul de conducere şi au întocmit pe numele acestuia dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: